Index Index    Index biserici Biserici

     Cu denumirea sa latină, localitatea este menţionată pentru prima dată intr-un act de vânzare-cumpărare din 1280: greavul Gerlachus de Pulchromonte cumpăra, împreună cu alţi greavi, jumătatea unei mori din Stejeriş. În 1374, Scaunul de Cinc confirmă că locuitorii din Iacobeni ("honesta plebs de Villa Jacobi" - cinstitul norod de la Iacobeni) au cumpărat cu 400 de guldeni o parte din pământul arabil al locuitorilor din Dealul Frumos, numiţi în document ("Probi hominis de Pulchromonte, quae vulgariter dictur Schonberg" - cinstiţii oameni de la Dealul Frumos, căruia obişnuit, i se spune Schönberg). Întrucât Scaunul de Cinc a confirmat actul, acesta constituie dovada că Dealul Frumos a făcut parte din această unitate administrativă. Pe la 1500, printre comunele Scaunului de Cinc, Soenebergk este înregistrat cu 51 de gospodării şi o moară, iar în 1532, Schyn Bergk are 67 de gospodării.



     Ca o comună liberă a "pământului crăiesc", a cărei întemeiere aparţine secolului XII, Dealul Frumos poseda, încă din prima jumătate a secolului XIII, o bazilică romanică cu trei nave, cor pătrat, închis spre est cu o absidă semicirculară, fără clopotniţă. Transformarea acestei bazilici într-o biserică-hală gotică, fortificată cu două turnuri de apărare, a fost dată de mai multe ori ca exemplu pentru evoluţia construcţiei bisericilor săseşti din Transilvania, fortificarea lor sub presiunea evenimentelor istorice şi schimbarea tehnicii de război prin apariţia şi răspândirea armelor de foc. Într-adevăr, etapele de construcţie pot fi urmărite şi demonstrate printr-o analiză amănunţită a clădirii însăşi. Nu pot fi însă delimitate precis în timp aceste etape, deoarece nu s-au păstrat însemnări asupra unor scutiri de impozite sau subvenţii, în scopul reconstrucţiei sau fortificării bisericii. Pentru o mai clară evoluţie a construcţiei, luăm ca punct de plecare aspectul originar, reconstituibil din părţile neschimbate. Corpul bazilică ni-l putem imagina asemănător celui al bazilicii învecinate din Merghindeal, ce şi-a păstrat mult din aspectul iniţial. Ca la Merghindeal, nava centrală, tăvănită plat, deschidea, în colateralele boltite în cruce, cinci perechi de arcade semicirculare neprofilate, ce se sprijineau pe patru perechi de stâlpi neangajaţi şi două perechi de stâlpi angajaţi, de secţiune pătrată, cu cornişe formate dintr-o placă cu muchia inferioară teşită la naşterea arcului. În nava centrală, scurtată prin aşezarea în partea apuseană a unei clopotniţe, s-au păstrat patru perechi de stâlpi din est, arcadele fiind transformate în arc frânt. Deasupra bolţii actuale, situată mai jos decât tavanul plat al navei, se mai văd, în pod, ferestrele romanice ale navei. Arcul triumfal cu cornişă de tipul cel mai vechi, compusă din placă, cavetă şi sfert de baghetă cilindrică, se repetă pe latura estică a corului, delimitându-l către absida semicirculară. În colţul sud-estic al corului se observă un fragment din vechea boltă în cruce fără nervuri şi din consola ce îl susţine, lângă cornişa amintită. Spre est, colateralele bazilicii erau închise în linie dreaptă. Opus portalului nordic existent, se află, în colaterala sudică, aceeaşi intrare aşezată în ax de simetrie, a cărei arhivoltă se mai păstrează - un arc semicircular compus din mai multe segmente. Portalul apusean al bazilici a fost zidit la ridicarea clopotniţei, aşa încât nu mai ştim cum arăta. În parterul acestei clopotniţe s-a găsit, la săpături, un capitel, păstrat în sacristie, care, atât după forma sa cât şi după locul în care a fost găsit, a aparţinut desigur acestui portal apusean. Cele două laturi, expuse vederii, ale capitelului cubic sunt ornamentate cu trei frunze înscrise într-un semicerc. Colţurile rotunjite în partea inferioară a le cubului sunt cuprinse într-un astragal.

     Acest capitel, presupunând că a avut o pereche, a corespuns poate unei singure perechi de coloane ce susţinea arhivolta portalului, analog portalului nordic din Merghindeal. Opinăm că cele două turnuri au fost ridicate în secolul XV, iar transformarea în biserică-hală s-a efectuat la începutul secolului XVI. La construirea clopotniţei s-au dublat porţiunile navei centrale spre interior, deasupra cărora s-a ridicat turnul, iar peretele estic, gros de 2 metri, a separat parterul turnului de navă pe toată lăţimea sa. La baza peretelui de sud şi nord a turnului se observă, în exterior, cele două arcade de vest ale navei, ce au fost incluse în construcţia turnului, cu stâlpul dintre ele ce mai poartă vechea cornişă. Arcadele au fost zidite cu piatră, dar porţiunile peretelui ce aparţineau interiorului bisericii mai conservă tencuiala. În nord, a fost dărâmată partea vestică a colateralei, pe când în sud, unde s-au conservat de asemenea arcadele, porţiunea apuseană a colateralei a fost separată de interiorul bisericii printr-un perete transversal, arcadele aparente de la baza turnului făcând dovadă peremptorie pentru construirea sa ulterioară în nava centrală. Cele două caturi inferioare sunt boltite în leagăn, fără ferestre, dovadă că turnul a fost construit în scopuri defensive. Intrarea din nava centrală în parterul turnului are un toc de lemn, lintelul formând un arc în consolă, purtând data 1586 - probă că totul a fost încastrat după transformarea gotică a edificiului. Al doilea cat boltit în leagăn, accesibil din nava centrală printr-o deschidere în peretele răsăritean, are în peretele sudic o intrare ce urcă prin grosimea peretelui în catul al treilea, acesta prevăzut cu nişe şi metereze pentru arcaşi. Nivelul al patrulea are în peretele de est o intrare în podul bisericii, în pereţii neangajaţi deschizându-se mari nişe încheiate semicircular, cuprinzând câte trei metereze, cel răsăritean fiind azi mascat de acoperişul mult înălţat al navei. În catul al cincilea se deschid spre vest trei metereze, laturile de nord şi sud fiind ocupate de cadranul orologiului. Catul al şaselea susţine coridorul de apărare scos în consolă pe bârne de lemn, cu balustradă din paiantă, purtând un coif piramidal ascuţit, învelit cu olane.

Faţadele turnului prezintă trei retrageri, care nu corespund exact cu nivelul caturilor. Azi clopotele sunt adăpostite în catul coridorului de apărare. Pe când turnul de vest măsoară 23 m până la cornişa principală de sub coridorul de apărare, turnul ridicat deasupra corului, pentru apărarea jumătăţii de est a bisericii, atinge doar 18 m înălţime, având un cat mai puţin decât clopotniţa. Pereţi turnului de est fiind nearticulaţi în sens vertical, par mai greoi decât ai clopotniţei. Pentru construirea lui s-a sacrificat absida corului, aceasta închizându-se în est printr-un perete drept, deasupra căruia se înalţă turnul. Bolta în cruce fără nervuri a corului s-a coborât la construirea turnului, totuşi s-a păstrat un fragment din ea ca şi consola ce îl susţine. Turnul răsăritean are numai două caturi prevăzute cu metereze, deasupra cărora coridorul de apărare e scos în consolă, având acelaşi parapet de paiantă şi acoperiş cu olane în piramidă, ca la turnul din vest. Coama acoperişului înălţat al bisericii se urcă până sub coridorul de apărare. Turnul comunică cu podul bisericii prin catul inferior, comunicând astfel şi cu turnul din vest.

     Transformarea bazilicii în biserică-hală corespunde celor două turnuri înalte, între care bazilica părea acum scundă şi disproporţionată, cu acoperişul vechi mult prea jos. Aşadar, s-a impus înălţarea bisericii. Tavanul plat al navei a fost înlocuit printr-o boltă în leagăn cu penetraţii, de 10 m înălţime până în creştet, acoperită de o plasă de nervuri din teracotă dispuse în formă stelată. Pereţii exteriori ai colateralelor au fost înălţaţi , prevăzuţi cu ferestre simple în arc frânt, iar colateralele - acoperite cu bolţi în leagăn de înălţimea celei centrale - cu penetraţii, largi, şi cu nervuri de teracotă dispuse diferit în fiecare din ele. Arcadele romanice semicirculare dintre nave au fost înălţate până la 7,6 m, transformate în arc frânt. Colateralele aveau mici ferestre romanice în parter, care au fost mărite, fiind încheiate acum în arcuri plate. Sacristia a fost adosată în secolul XVI peretelui nordic al corului, primind în secolul XVIII o boltă barocă, formată din două segmente de calote sprijinite pe arce dublou. În navă, între perechea estică a pilelor, se află o fântână. Interesante sunt socotelile bisericii păstrate în arhivă, din care aflăm, de pildă, că în anul 1744 s-au cheltuit 16 guldeni pentru învelitoarea din şiţă a bisericii. Fereastra ovală, deschisă în peretele estic al corului, este un adaos din secolul XIX. În faţa intrării estice a colateralei sudice s-a construit un mic portic cu un acoperiş într-o singură pantă, dar intrarea propriu-zisă e mult mai veche, cum o dovedeşte uşa ornamentată şi întărită cu feronerii, având incizată data şi literele: G.H.R.J.6.H I B S 15 9. Dacă data incompletă arată anul 1509 sau 1590, nu se poate preciza, dar indiscutabil este vorba de secolul XVI. Corul - în al cărui perete nordic a fost încastrat un tabernacol cu un fronton gotic, cu un trilob traforat - a fost de trei ori pictat în timpul prereformatoric. Din această cauză, degajarea întreprinsă în 1911 n-a putut recupera nici o scenă completă. Într-un fragment apar câteva aureole de sfinţi aşezaţi în nişele unei arhitecturi aparente. În contrafortul sud-estic al bisericii este încastrat un mic relief (60x43 cm) înfăţişând o viţă cu struguri ce provine de la vechea bazilică.

     Incinta dreptunghiulară, simplă, datează din începutul secolului XVI şi a înlocuit, probabil, o incintă mai veche, ovală. Turnurile de secţiune pătrată şi rectangulară, clădite pe colţurile retezate ale dreptunghiului defensiv, au câte două caturi, cu intrări din curte, al treilea cat aflându-se sub panta acoperişului în pupitru. Laturile libere ale turnurilor devansate sunt dotate cu metereze dreptunghiulare verticale, în al treilea cat maşiculiurile fiind scoase în consolă, două pe faţada lată, câte unul pe laturile înguste, aşa încât cetatea era apărată pe toate laturile sale. Metereze se deschid şi în zidul de incintă, în părţile ce s-au conservat pe laturile de est şi vest, incinta fiind înconjurată iniţial de un coridor de apărare. Lângă turnul din nord-est, un turnuleţ pătrat cu două nivele şi acoperiş în piramidă este plasat în curtea cetăţii ca să apere intrarea pietonilor. Turnul nord-estic poartă şi el un acoperiş în piramidă ce datează, probabil, din 1787 - anul unei restaurări, înscris sub streaşina turnului. În parterul acestuia s-a aflat intrarea principală a cetăţii, ce poate fi identificată prin arcada mare, azi zidită.


     Înmulţirea populaţiei a necesitat lărgirea incintei: peretele sudic a fost mutat cu 10 m în exterior, clădindu-se, pe colţul sud-estic, un turn cu cinci laturi, pe peretele său aflându-se înscris anul 1522, iar sub streaşină găsindu-se inscripţii.

     În 1647, s-a reconstruit zidul nordic al incintei, extinzându-l cu circa 5 m, noul zid fiind legat de colţurile exterioare ale turnurilor, iar în partea de vest, între zidul cel vechi şi cel nou, s-a construit o casă fortificată, cu două nivele, separată printr-un perete transversal în două compartimente, cărora le corespunde în pivniţă o arcadă din cărămidă. Intrările situate pe latura sudică, cele câteva ferestre şi un horn aplicat acestei laturi, arată că încăperile au fost locuite. Latura nordică exterioară este prevăzută cu trei rânduri de metereze. Deosebit de frumos este frontonul estic al "casei noi", cum era numită în sat, fronton de asemeni străpuns de metereze. De colţul nord-estic al casei s-a alăturat un turn complet devansat în faţa curtinei, de plan pătrat, faţada sa fiind prevăzută cu două maşiculiuri, între ele găsindu-se o inscripţie de cinci rânduri din care s-a mai putut descifra "Felix est civitas divina quae tempore pacis ... 1647".
     În 1914, construindu-se o nouă sală comunală, turnul pentagonal a fost inclus în ea. În timpul săpăturilor necesare fundamentului a fost descoperit un cimitir ce s-a aflat în apropierea primei bazilici.

[Sursa informaţiilor: Juliana Fabritius-Dancu - Cetăţi Ţărăneşti Săseşti, Revista Transilvania, Sibiu 1983]



17 oct 2001 -