Index Index

Descântece



     Această pagină din păcate este din nou una care conţine doar material brut, asemenea altor subsecţiuni ale paginii mele. Aici este prezentată o culegere cuprinzând diverse descântece adunate din mai multe surse, dar nici unul cules de către mine. Culegerea este încă nestructurată şi limitată ca mărime, dar sper ca în timp să îmbunătăţesc şi această secţiune. Prezenţa ei cred ca este justificată datorită absenţei (în general) a informaţiilor de acest fel, dorind să acopere - deşi într-o măsură foarte mică - golul de pe Internet. Probabil în timp vor apare şi alte pagini dedicate subiectului acesta, dar până atunci sper sa fie de folos cât de cât celor care au nevoie de informaţie şi nu pot să o găsească altundeva.

Paparuda (Marcel Olinescu - Mitologie Românească)
Paparudă, rudă,
Ia-n' ieşi de ne udă
Cu găleata, leata,
Peste toată gloata.
Ploaie, Doamne, ploaie,
Locuri să ne moaie
Ploiţă curată
Din ceruri vărsată.
Unde-i valea sacă
D-apă să se facă,
Unde-i valea lungă
Mai mult să s-ajungă
Unde-o da cu plugu
Să meargă ca untu,
Unde-o da cu sapa
Să meargă ca d-apa.
Ploaie, Doamne, ploaie
Locuri să se moaie,
Cucuruzele
Cât grădinele
Orzu
Până-n podu.
Săcara
Cât scara.
Grâu
Pâna-n brâu.

Paparuda (Marcel Olinescu - Mitologie Românească)
Paparudă, rudă
Ieşi afară de ne udă,
Cu găleata leata,
Peste toată ceata,
Aduceţi cheiţele
Să descui ploiţele,
de joi până joi
Să dea nouă ploi.

Paparuda (Gh. Dem. Teodorescu - Poezii populare române)
Paparudă rudă,
Vino de ne udă,
Ca să-nceapă ploaie,
Să curgă şiroaie,
Cu găleata, leata,
Peste toată gloata.
Unde dă cu maiul,
Să crească mălaiul;
Unde dă cu sapa,
Să curgă ca apa.
Hai, Cătrino, să sărim,
Paparudele!
Că ştii iarna ce păţim,
Paparudele!
Ca pasărea prin copaci,
Ploaie multă ca să faci!

Caloianul (Marcel Olinescu - Mitologie Românească)
Caloiene, iene,
Caloiene, iene,
Du-te-n Ceriu şi cere
Să deschiză porţile,
Să sloboadă ploile,
Să curgă ca gârlele,
Zilele
Şi nopţile,
Ca să crească grânele,
Caloiene, iene,
Caloiene, iene,
Cum ne curg lăcrămile,
Să curgă şi ploile,
Zilele
Şi nopţile,
Şi umple şanţurile,
Să crească legumele
Şi toate ierburile.

Caloianul (Gh. Dem. Teodorescu - Poezii populare române)
Caloiene, iene,
Caloiene, iene,
Du-te-n ceri la Dumnezeu
Ca să plouă tot mereu,
Zilele
Şi nopţile
Să dea drumul roadelor,
Ca să fie-mbelşugată,
Roadele, noroadele,
Ţara toată,
Lumea toată.

Caloianul (Gh. F. Ciauşanu - Superstiţiile poporului român)
Caloiene, iene,
Caloiene, iene,
Du-te în cer şi cere:
Să deschidă porţile,
Să sloboadă ploile,
Să curgă cu gârlele,
Zilele şi nopţile,
Ca să crească grânele.

Caloianul (Gh. F. Ciauşanu - Superstiţiile poporului român)
Caloiene, iene,
Cum ne curg lacrimile,
Să curgă şi ploile,
Zilele şi nopţile,
Să crească legumele
Şi toate ierburile.


Caloianul (Gh. F. Ciauşanu - Superstiţiile poporului român)
Scaloian, Scaloian,
Trupuşor de dician!
Scaoliţă, Scaoliţă,
Trupuşor de cuconiţă,
Mă-ta că mi te-a cătat,
Te-a cătat, te-a întrebat,
Prin pădurea rară,
Cu inima-amară;
Prin pădurea deasă,
Cu inima arsă.

Descântec pentru scoaterea dracului din om (Marcel Olinescu - Mitologie Românească)
Doamne, Dumnezeule,
Mă rog, Doamne, ţie!
Ascultă cuvântul meu
Să scot pe Iuda din N.
Să se ducă în mare şi-n nisip
Când o număra nisipul din mare
Atunci să vina-napoi!
Atunci şi nici atunci.
Apoi se zice de 12 ori Tatăl Nostru şi se stropeşte bolnavul cu apă sfinţită. Atunci, dacă e cu adevărat Dracul în el, iese sub forma unui fum pe urechi.


Descântec pentru scoaterea dracului din baltă (Marcel Olinescu - Mitologie Românească)

Se ia o vergea de sânger, se merge seara la balta din apropierea unei fântâni. Cu descântătoarea trebuie să fie şi fata care vrea să cheme pe Dracul. Cu vergeaua se bate balta de 9 ori:
Să ieşi duh necurat şi să te duci la data fetii aceşţia,
Că eu nu bat apa aceasta,
Că bat pă Dracul
Dracu să bată data me,
Să meargă-n lume şi-n ţară,
Nouă zeci şi nouă de hotară,
Până unde o găsi data me,
Alinată şi aşezată,
Şi nu-i dă stare, nici alinare
Şi nu-i dă cină, nici hodină,
Numai la mine să vină.
Să-şi ia gândul de la tată-său şi mama sa,
De la fraţi şi de la surori.
La mine să nu gândească
Până nu vine să ma peţească.

Descântec de deochi (Marcel Olinescu - Mitologie Românească)
Vine ciuta de la munte
Lingându-şi puii pe frunte.
Îi linge pe pistricei
Şi pe cei frumuşei.
Şi eu pe N. îl ling -
De deochi,
Dintre ochi.
Cât o sta vântu-n gard
Atât să stea deochiu-n cap,
Şi să fugă prin sat
Ca un câne turbat
Cu coada îndoită,
Cu gura căscată
Şi unde-o cădea
Acolo s-o frângea,
Acolo o muri.
Pe N sa-l lase
Curat luminat,
Cum Dumnezeu l-a lăsat!

Descântec de ursit (S. Fl. Marian - Vrăji)
Lună, lună,
Vârgolună,
Tu eşti mândră şi frumoasă,
Tu eşti a nopţii crăiasă.
Tu cal ai,
Dar frâu nu ai,
Na-ţi ţie brâul meu
Şi fă frâu calului tău,
Să mergi după ursitul meu.
De a fi de-aici din sat,
de-a fi din celălalt sat,
De-a fi dintr-al treilea sat,
Sau dintr-al noulea sat,
Nu-i da stare
Şi-alinare!
El să nu poată dormi,
Să nu poată odihni,
Pân' la mine n-a veni.

Descântec "pe scrisă" (Gr. Tocilescu - Materialuri folcloristice)

Se ia o batistă, mărgelele sau betele unei fete sau unui băiat, care vrea să i se facă pe scrisă şi se ameninţă cu ele spre o stea mai luminoasă dinspre răsărit. Dacă steaua nu se mişcă din loc se zice că moare ursita, iar dacă steaua se mişcă e semn bun. După descântec se face batista colac şi se pune la căpătâiul îndrăgostitului.
Stea, steluţa mea,
Toate stelele să stea,
Numai tu să nu stai,
Să umbli în sus ca gândul,
Jos ca vântul
Să umbli din casă-n casă,
Din masă-n masă,
Pân' la ursitul N. acasă,
La masă să-l găseşti,
Cu coada să-l izbeşti,
De masă sa-l plesneşti,
La N. să-l porneşti,
Să vie cu gura căscată,
Cu limba băşicată,
Să nu-i vie a sta,
Să nu-i vie a mânca,
Pân' la N. n-o da
În vis sa-l visez,
Aievea să-l văz.
Mâne-n zori să-l cunosc,
Şi cu el să vorbesc.

Descântec la stea (Marcel Olinescu - Mitologie Românească)

Se face o cocă din 3 degetare de făină, de apă si de sare. Se coace în cuptor şi apoi se mănâncă fără să se bea apă după ea. După aceea fata trebuie să meargă în grădină, să se pună în genunchi cu faţa către steaua pe care şi-a ales-o şi să zică:
Stea, stea, draga mea,
Stea, stea, draga mea,
Stea, stea, draga mea
Du-te adă data mea!
D-o fi în sat cu mine
Să-l aduci până mâne.
D-o fi în alt sat
Să-l aduci pe-nserat,
D-o fi-n altă ţară,
Să-l aduci mâne seară
D-o fi peste apă,
Să-i dai o luntriţă să treacă.

Descântec "de matrice" (pentru "a fi binecuvântată" - a avea copil) (Marcel Olinescu - Mitologie Românească)

Lunea de dimineaţă, până a nu răsări Soarele, se descântă deasupra unui pahar de rachiu ori de vin, sau de borş din care n-a gustat încă nimeni, de trei ori una după alta, spunându-se:
Stai matrice,
Nu hui,
Nu pocni,
Prin oase nu te porni!
Matriciu prin sete,
Matriciu prin foame,
Matriciu prin deochi,
Matriciu prin fierbinţeală,
Matriciu prin spaimă,
Matriciu prin neodihnă,
Matriciu de 99 feluri,
Matriciu de 99 de soiuri,
Ieşi de unde eşti -
Din piept,
De sub piept,
Din inimă,
De sub inimă,
Din şele,
Din braţe
Şi din maţe,
Din toate încheieturile
Şi din toate ciolanele.
Ca tu, de nu-i ieşi,
Cu 99 de coase te-oi cosi,
Din trup şi din toate oasele.
Te-oi porni,
Cu 99 de seceri te-oi secera,
Din trup şi din toate încheieturile
Te-oi lua
Şi-n Marea Neagră te-oi mâna.
Şi acolo te-oi aşeza,
Acolo-i sta,
Acolo-i bea,
Acolo-i dispărea,
Şi pe N. în pace-i lăsa.
N. să rămâie curată
Şi luminată
Ca Dumnezeu când a făcut-o,
Ca maică-sa când a născut-o,
Ca argintul strecurat
Cum e de Dumnezeu lăsat,
Ca Soarele pe senin,
În veci vecilor
Amin!

Descântec împotriva Zburătorului (S. Fl. Marian - Naşterea)

Se ia apă neîncepută şi se toarnă într-o căldare. Se iau apoi 9 feluri de plante şi se pun în căldare spunând:
Avrămeasă,
Cristineasă,
Leuştean
Şi odolean,
Mătrăgună,
Sânge de nouă fraţi,
Iarba ciutei
Şi Muma-Pădurii,
Cum se sparge târgul
Aşa să se spargă faptul,
Şi lipitura
Şi zburătorul.
Cum se răspândesc răspântiile,
Aşa să se răspândească vrăjile,
Şi lipitura
Şi zburătorul.
Se pune apoi căldarea la fiert şi se face o fiertură care se toarnă în apa de scăldat, în care se scaldă femeia victimă, "cam pe timpul când se sparge târgul". După ce se scaldă apa este aruncată într-o răspântie cu o oală nouă în trei zile, repetănd cuvintele de mai sus.
Descântec de Pează (Marcel Olinescu - Mitologie Românească)

Peaza (paza) e o insectă neagră şi mare care vine să pocească copiii nou născuţi şi mamele lor. Descântecul se face întotdeauna în ziua de marţi. Descântătoarea ia o frânghie de breciri din care măsoară 3 coţi şi zice:
Pe cot am cotit,
Pază am sprijinit,
Pază de la amiază,
Pază de seară,
Pază de la miezul nopţii,
Pază din vărsatul zorilor,
Pază venită,
Pază năprătită,
Pază întâlnită,
Pază mânată,
Pază cu Muma Codrului,
Pază cu Moşu Codrului,
Pază cu Fata Pădurii
Apoi ia un cuţit cu care face semn pe breciri ca şi cum le-ar tăia şi spune
Nu tai brecirile,
Ci tai Muma Codrului,
Moşu Codrului,
Cu Fata Codrului.
Tai toate pezele,
Toate năprătiturile.
Cu cuţitul le-am tăiat
Şi-napoi le-am înturnat.
Merge apoi în grădina, luând şi o cămaşă a bolnavei şi puţină făină de grâu şi o bucată de pânză, pe care o aşterne lângă o ştevie. Face din făină 9 colăcei pe degetul cel mic cu mâna dreaptă, îi pune iar pe pânză şi pe fiecare pune câte un ban. În jurul acestora înşiră apoi brecirele şi pe toate le ocoleşte cu cărbuni aprinşi, pe un vătrai în care s-a pus tămâie, zicând:
Pază venită,
Pază năprătită,
Iaca te cinstesc,
Cu nouă colaci de grâu,
Cu o pânză de beteagă,
Să n-o strâneşti,
Să n-o poceşti.
Acestea se lasă apoi acolo până dimineaţa. Miercurea dimineaţa se duce baba de cu vreme sa vadă dacă s-a veştejit buruiana şi a mâncat cineva din colaci. Dacă s-a mâncat atunci e semn bun. După ce s-a isprăvit descântecul, cămaşa se dă spre îmbrăcare femeii, iar cu brecirele se încinge.
Descântec de izdat (Marcel Olinescu - Mitologie Românească)

Izdatul este o boală de inimă ce se manifestă prin slăbiciuni, dureri ascuţite la inimă sau chiar sub inimă. Femeia care descântecă îşi face întâi cruce de trei ori şi zice:
Crăpi izdate,
Necurate
O dată.
Crăi izdate,
Necurate
De două ori.
Crăpi izdate,
Necurate
De trei ori.
Crăpi izdate,
Necurate
De patru ori.
Crăpi izdate,
Necurate
De cinci ori.
Crăpi izdate,
Necurate
De şase ori.
Crăpi izdate,
Necurate
De şapte ori.
Crăpi izdate,
Necurate
De şaptezeci şi şapte de ori
Şi să fugă netrebnicu,
Ogărsâtu,
Urâtu,
Izdatu,
Din cap, din mână,
Din vâni,
Din picioare,
Din inimioare,
Din jigârcioare,
Din fiere,
Din creştet până-n degeţele!
Ieşi din toate încheieturile,
Şi să apuci pădurile,
În codri muţi
Şi surzi,
Unde nu-i aşchie sărită,
De voinic tăiată,
Nici glas de cocoş,
Să se duca-n pietri muşchiate,
Nemaiumblate!

Descântec de "întors urma" (S. Fl. Marian - Naşterea)

Moaşa ia cămaşa femeii însărcinate căreia i s-au facut farmece de către o alta, vrând sa-i ia locul lângă bărbat, şi-i descântă întorcând-o încontinuu şi pe faţă şi pe dos:
Cine o fi făcut cu una,
Io-i întorc cu două,
Cine o fi făcut cu două,
Io-i întorc cu trei,
Cine o fi făcut cu trei,
Io-i întorc cu patru,
Cine o fi făcut cu patru,
Io-i întorc cu cinci,
Cine o fi făcut cu cinci,
Io-i întorc cu şase,
Cine o fi făcut cu şase,
Io-i întorc cu şapte,
Cine o fi făcut cu şapte,
Io-i întorc cu opt,
Cine o fi făcut cu opt,
Io-i întorc cu nouă,
Cu nouă noi,
Cu nouăzeci de boi,
Îndărăpt, înapoi,
Şi mai înfocate,
Şi mai pipărate,
Toate făcături,
Toate mânături,
Toate unsuri,
De-i fi uns,
De-o fi pus,
Vrăji pe N.
Napoi să se-ntoarcă,
De-o fi mânat de strini,
De vecini,
Napoi să se-ntoarcă,
De-o fi din Hale,
Leac să sloboadă.
De-o fi de la Dumnezeu,
Mila să-şi întoarcă.
Să se-ntoarcă
Şi mai înfocat,
Şi mai mâniat,
Beteşugurile,
Visurile rele,
Visurile grele,
De la N.

Descântec de ursită (pentru naşterile întârziate) (Marcel Olinescu - Mitologie Românească)

Descântătoarea ia un topor, merge mai întâi spre răsărit, în unghiul casei de către icoane, şi făcânt cruce cu toporul zice:
Ho! vacă roşă,
Poroşă!
Ho! vacă neagră,
Poneagră,
Nu te asupri,
Nu te nărăvi,
Nu te năvăli,
Nu te năpăsti,
Copiii nu-mi sărăci!
Nu te amesteca,
Nu te apuca.
Nu amesteca
Copiii mei cu-acesteia.
Nu te apuca,
Nu-ţi amesteca
Blidele şi lingurile,
Şi străchinele,
Oalele,
Tindeicele
Şi strecurătorile,
Casa
Şi masa!
Că, de te-i apuca
Şi te-i amesteca,
Cu toporul acesta
Capul ţi-oi tăia!
După aceasta împlântă toporul în unghiul casei. Apoi merge la celelalte unghiuri şi face la fel. În urmă se duce la meşter-grindă (daca este) şi împlântă din toate puterile toporul în el şi acolo îl lasă peste noaptea aceea.


Descântec de deochi pentru lehuză şi nou-născut (Marcel Olinescu - Mitologie Românească, cit. S. Fl. Marian - Naşterea)

Descântătoarea îşi face cruce, lehuza făcând întocmai ca ea de trei ori, apoi suflă peste ea şi zice:
Nu suflai sufletu,
Numai suflai deochietu,
Din creierii capului,
Din zgârcele nasului,
Din merele obrazului,
Din ficăţei,
Din rărunchei,
Din tot sângele ei.
De o fi deocheat(ă) de nevastă
Peptul să-i plesnească,
Laptele să-i pornească.
De-o fi deocheat(ă) de fată mare
Părul să-i pice,
Ochii să-i împăinjenească,
Buzele să-i pişcănească,
Să nu se mire de N.
Să se mire de ei,
Cum o să facă,
Cum o să petreacă.
Să se mire de Staticot,
Cu barba-i cu tot,
Cu un cal şchiop.
De o fi deocheat(ă)
De ochi mâţoşi,
De ochi negri,
De ochi verzui,
De ochi de 99 de feluri,
Napoi să se-ntoarcă,
Toate mirături,
Şi toate pocituri.
C-o sarcină de drog,
C-o străcătoare de caş roş,
Şi el striga aşa:
- Hai la caş roş!
Hai la caş roş!
Hai la caş roş!
Cine-l auzea,
Surzea;
Cine-l vedea,
Orbea;
Cine gusta,
Crăpa.
Să crăpe toate deocheturile,
Toate mirături,
Toate năprătituri,
Toate pocituri.
Apoi, udând-o cu limba pe frunte şi scuipând pe jos, zice:
Cum îşi linge oaia mielul
Şi vaca viţelul,
Aşa spăl eu pe N.
De toate deocheturi,
De toate mirături,
Cu limba îl spălai,
Şi la pământ îl lepădai.
Calcă apoi scuipatul cu piciorul şi continuă:
Să se aşeze toate deochituri,
Cum aşează pământul
Sub lume, sub ţară,
Sub orice cară,
Aşa să se aşeze
Toate durerile,
Tot deocheatul de la N.
Să rămână curată,
[Ca] Maica Maria
Cum a lăsat-o.
Că ea pe mine m-o îndemnat
De cu suflet i-am suflat,
Cu limba o am spălat,
De deocheturi,
De mirături.
Lângă pat, în apropierea scuipatului, ba chiar peste el, face pe pământ cruce şi zice:
Cine s-o afla
Să măsoare cerul de nalt,
Pământul de lat,
Acela să mai poată deochea pe N.
Apoi îi leagă un fir roşu la grumaz pe care lehuza îl poartă până merge la biserică.


Descântec "de dragoste" (Marcel Olinescu - Mitologie Românească)

Se pune miere şi sare pe un vătrai, apoi se bagă vătraiul pe o vatră încinsă rostind:
Tu, sare mare,
Tu, miere mare,
Eu te încinz,
Te aprinz,
Tu să te încinzi,
Să te aprinzi,
Cum te incinzi,
Cum te aprinzi,
Aşa să se-ncingă
Aşa să se-aprindă
N. de chipul meu,
De trupul meu.
Să nu-i dai stare a sta,
Să-l încinzi,
Să-l aprinzi,
De chipul meu,
De trupul meu,
Cum se încinge
Vatra de foc,
Focul de vatră,
Aşa să se-ncingă
Inima-n N.
De chipul meu,
De trupul meu,
Cum plesneşte sarea,
Cum se-ncinge mierea,
Aşa să se-ncingă
Aşa să se aprinză
Aşa să plesnească,
Să nu se stăvească
Inima-n N.
De chipul meu,
De trupul meu,
Nici în lung,
Nici în lat,
Nici la noi în sat,
Să nu-i stare a sta,
Nici mâncare a mânca,
Nici hodin-a hodini,
Nici somn a durmi,
Până la mine a veni.

Descântec de Samcă (Tudor Pamfile - Mitologie românească, cit. D. Lupaşcu - Medicina babelor)
A purces pe cale, pe cărare, N.
Când, la jumătate cale,
L-a întâlnit o Samcă cu patru picioare,
Cu păr de urs îmbrăcată până în pământ.
Bine l-a întâlnit,
Trupul i-a schimonosit,
Pieptul i-a stricat,
Ochii i-a păienjenit,
Sângele i-a băut.
Carne i-a mâncat,
Toate puterile i-a luat.
Nimeni nu l-a văzut,
Nimeni nu l-a auzit,
Numai Maica Domnului
Din poarta cerului
A auzit şi l-a văzut
Şi l-a întrebat
- Ce te văicărezi şi te căinezi?
- Cum nu m-oi văicăra
Şi nu m-oi căina,
Când am purces pe cale pe cărare,
Gras şi frumos
Când la jumătate de cale
M-a întâlnit o Samcă cu patru picioare,
Cu piele de urs îmbrăcată,
Trupul mi-a schimonosit,
Pieptul mi l-a stricat,
Ochii mi-a păienjenit,
Sângele mi-a băut,
Carnea mi-a mâncat,
Şi nume nu m-a auzit
Şi nime nu m-a văzut!
Şi i-a zis Maica Domnului:
- Du-te la cine ştie descânta,
Cu mătura te-a mătura,
De la tine l-a depărta,
Cu acu l-a împunge şi l-a străpunge,
De la tine s-a duce.
Cu biciul l-a biciui,
De la tine s-a porni,
Peste Marea Neagră l-a arunca,
Unde popa nu toacă,
Lui Dumnezeu nu se roagă.
Acolo sa-i fie cina şi odihna
Şi N. să rămâie luminat,
Ca cristalul de curat,
Cum Dumnezeu l-a zidit,
Şi mă-sa ce l-a făcut!
Se descântă în trei luni, în câte trei zile de câte trei ori, în rachiu şi cu un pai de mătura, un ac şi o biciuşcă de găsit. Rachiul îl bea bolnavul şi se mai spală cu el.


Descântec de Ceasul Rău (Gorovei - Credinţi)
Ceas rău cu pocitură,
Ceas rău cu săgetătură,
Ceas rău cu spaimă,
Ceas rău de cu seară,
Ceas rău de la miezu-nopţii,
Ceas rău de cu ziuă,
Să te ducu pe munţi,
Pe sub munţi,
C-acolo-s a tale curţi!
C-acolo-s mese aşternute
Şi pahare umplute
Şi scaune aşternute,
Pentru tine gătite!
Acolo să trăiesţi,
Acolo să vecuieşti,
De N. să nu gândesţi

Descântec de Muma Pădurii (Tudor Pamfile - Mitologie românească, cit. Daniil Ionescu, A. Daniil - Culegere de descântece din jud. Romanaţi)

Copii cărora li se fură somul sunt descântaţi la uşă cu toporul în apă neîncepută, cu lumânărică şi lemn de alun:
Tu Muma Pădurii,
Tu Păduroiule,
Cu vacele vii,
Cu vacele să te duci,
De la N. să fugi.
Se pune o secere atârnată de uşă şi se zice:
Secere secerătoare,
Cum eşti ziua tăietoare,
Să fii noaptea păzitoare
La N.
Prin pat,
Pe sub pat,
Prin aşternut,
Pe sub aşternut.
După ce se zic de trei ori versurile de mai sus se iau trei cărbuni aprinşi şi, punându-se în trei locuri la uşă, se zice:
Voi, aceşti cărbuni,
Să vă faceţi trei îngeri buni
Să păziţi prin bătătură,
Prin casă,
Pe sub masă,
Prin pat.
Unde veţi afla de Muma Pădurii
S-o luaţi,
Să o sfărâmaţi,
Inima să i-o mâncaţi.
În casă să n-o mai lăsaţi,
Căci Muma Pădurii copilul mi-a izmenit
Şi mi l-a prăpădit.
Muma Mumelor,
Muma-Pădurilor,
Eu te strig,
Tu să-mi răspunzi;
Eu să-ţi dau,
Tu să-mi dai;
Eu îţi dau plânsul meu,
Tu să-mi dai odihna [copilului meu].
Să doarmă ca tunul,
Să tacă ca alunul;
Cum dorm păsările întine,
Aşa să doarmă copilul la mine.
Apoi i se dă copilului să bea şi se afumă cu anumite buruieni.


Descântec de Muma Pădurii (Tudor Pamfile - Mitologie românească)
Tu, colţato,
Ce vii aşa spăimântată
Şi despletită,
Aşa grozav de urâtă,
Că spăimântezi copiii,
Cu dinţii ca secerile?
Cu secerea te-oi înţepa,
CU tămâie de la Bobotează te-oi afuma
Şi în apă mare te-oi îneca,
De pe trupul copiilor te-oi tăia,
În vânt turbat te-oi trimetea,
Şi N. să rămână
Curat,
Luminat,
Ca argintul strecurat.

Descântec de Muma Pădurii (Marcel Olinescu - Mitologie Românească)
M-am sculat marţi dimineaţa,
Bună, sănătoasă,
Grasă şi frumoasă,
M-am uitat să văd Soare răsărind
Şi-am văzut Muma Pădurii viind,
Ca o iapă nechezând,
Ca o scroafă gâfâind.
Şi cum a venit, cu gura m-a luat
În pământ m-a trântit,
Frica-n trup băgatu-mi-a,
Sângele suptu-mi-a,
Oasele zdrobitu-mi-a,
Carnea mursăcatu-mi-a,
Mâinile legatu-mi-a,
Picioarele împieducatu-mi-a,
Limba încurcatu-mi-a,
În stobor de cămeşi înfăşuratu-m-a,
Peste drum m-a aruncat,
M-a făcut din om neom.
Am ţipat şi m-am văicărat,
Nimeni nu m-a auzit,
Numai Maica Măria, Sfânta Măria,
Jos din cer s-a coborât
Pe o scară de argint
Şi-a întrebat: - Ce ţi-i, de te vaiţi?
- Cum n-oi ţipa şi nu m-oi văita,
Că m-am sculat bun, sănătos,
Gras şi frumos
Să văz Soare răsărind,
Şi-am văzut Muma Pădurii viind,
Ca o iapă nechezând,
Ca o scroafă gâfâind,
În gură m-a luat,
Jos că m-a trântit,
Frica-n trup băgatu-mi-a,
Sângele băutu-mi-a,
Mânile legatu-mi-a,
Oasele zdrobitu-mi-a,
Carnea mursucatu-mi-a,
Picioarele împiedecatu-mi-a,
Limba încurcatu-mi-a.
- Nu ţipa, nu te văicăra,
Curând, alergând la N.
Şi ea cu foc şi cu tămâie
[Te-o descânta]
Şi cu topor,
Oasele s-or dezdrobi,
Carnea s-o desmăcelări,
Frica din trup ţi-o ieşi,
Mânile s-or dezlega,
Picioarele s-or despiedica,
Limba s-o descurca,
Cu toporul oi tăia,
Cu tămâia oi tămâia,
Cu mâinile-oi lua,
Peste mări-negre oi arunca,
Toată boala lui,
Toată frica lui,
Toată lipitura lui,
Din inimă, de sub inimă,
Din creierul capului,
Din sfârcul nasului,
Din faţa obrazului,
Să rămâie curat,
Luminat,
Ca Dumnezeu ce l-a lăsat.
Descântecul de la mine
Şi leacul de la Dumnezeu.

Descântec de strigoi (Tudor Pamfile - Mitologie românească, cit. Gr. Grigoiu-Rigo - Medicina poporului)

Se iau trei fire de busuioc şi un ou ouat de o găină neagră într-o sâmbătă pe la asfinţitul soarelui şi se descântă la capul bolnavului de trei ori în trei zile succesive, şoptindu-i-se:
Un om mare, roşu,
Luă secure mare roşie,
Înjugă doi boi mari roşii
La carul roşu,
Jugul roşu,
Proţapul roşu,
Roatele roşii,
Inima roşie,
Roatele roşii,
Lisitele roşii,
Osiile roşii,
Toate roşii,
Şi plecară în pădurea cea mare, roşie,
Să taie un copac mare roşu,
Şi sparse copacul mare roşu,
Şi făcu stobori mari roşii,
Şi îl puse în carul mare roşu,
Şi înjugă boii mari roşii
La carul mare roşu
Şi făcu un obor mare roşu
Şi plecă la casa mare roşie
Şi închise viţei mari roşii
Şi mulse vacile mari roşii
În găleata mare roşie,
Şi plecă la târgul mare roşu
Cu laptele roşu
Şi strigă în târgul roşu:
Lapte roşu!
Moroii,
Strigoii,
Deochetorii,
Râmnitorii,
Moroaicele,
Strigoaicele,
Deochetoarele,
Râmnitoarele
Năvăliră.
Care cum lapte din târg luară,
Inima,
Ficaţii,
Le plesniră,
N. rămase
Curat,
Luminat,
Ca steaua în cer,
Ca roua în câmp,
Ca măică-sa ce l-a făcut.

Descântec de şarpe (I. Aurel Candrea - Folclorul medical român comparat)
Cararate
Conopate
Netie
Congapate
Corban
Cruce,
Cruce-n cer,
Cruce-n pământ,
Hulduc,
Fă-l în sus, fă-l în jos
De la pământ.
Leac să-i fie.

Descântec de şarpe (I. Aurel Candrea - Folclorul medical român comparat)
Meletică,
Peletică,
Pog conopago
Cara gana carga
Cararata pune.
Cruce-n cer,
Cruce pe cer,
Cruce pe pământ;
Veninul şarpelui
Să fie înfrânt.

Descântec "de roşaţă" (I. Aurel Candrea - Folclorul medical român comparat)
Plecă omu-ăl roşu,
Pre apă roşie,
Cu luntre roşie,
Cu vâslă roşie,
Cu mreajă roşie
Şi prinse peşti roşii,
Şi se duse la o casă roşie,
Într-o pădure roşie
Şi strânse lemne roşii
Şi-i băgă-ntr-o oală roşie.
Şi-i fierse
Şi-i puse-ntr-un blid roşu
Şi blidu, pre-o masă roşie.
Şi aduse linguri roşii
Şi furchiţe roşii
Şi chemă nişte oameni roşii
La prânzu-ăl roşu,
Şi cât ce mâncară
Toţi crăpară
Şi pre N. cu leac îl lăsară.

Descântec de "băşica cea neagră" (I. Aurel Candrea - Folclorul medical român comparat)
S-o pornit omu negru
La pădurea neagră,
Să taie pădurea neagră,
Cu toporu negru,
S-o care la casa neagră,
Cu boii negri,
Cu căruţa neagră.
Şi-o luat plugu negru
Şi boii negri
Şi grâu negru,
Să samene grâu negru,
Să-l care la casa neagră,
Cu boii negri,
Cu căruţa neagră
Şi să harmănească cu boii negri,
Să pună-n saci negri,
Să ducă la moara neagră,
Să-l facă făină neagră,
Să-l ducă la casa neagră,
Să-l facă mălaie negre,
Să facă brahă neagră,
Să cheme toate bobnelele,
Să cheme toate sgăncunelele,
Da' pe-a mea a uitat-o,
N-a chemat-o.
Da' ea s-o-nfocat,
S-o-mbujorat
Şi rădăcina i-o secat.

Descântec de gâlci (I. Aurel Candrea - Folclorul medical român comparat)
Plecară gâlcile,
Motofâlcile,
Vacile să le pască,
Trei mătuşi să le păzească:
Una oarbă,
Una surdă
Şi una mută.
A oarbă nu văzu,
A surdă n-auzi,
A mută nu putu să dea chiot.
Veniră lupii
Şi le mâncară,
Şi gâlcile de la gât
Secară.

Descântec de gâlci (I. Aurel Candrea - Folclorul medical român comparat)
Au plecat gâlcile să pască,
Trei mătuşi să le păzească:
Una şchioapă nu putea,
Alta oarbă nu vedea
Şi-una surdă n-auzea.
Şi veniră cinci cu măciuci
Şi tăbărâră pe gâlci,
Şi le bătură,
Şi le ciocniră,
Până mii de fărâmi le făcură.

Descântec "de bubă" (I. Aurel Candrea - Folclorul medical român comparat)
Ciutele din Recea
Mare nuntă-şi face:
C-un cap mare de berbece.
Câte ciute, câte mute,
Câte moine, câte bube,
Pe toate la nuntă le-o chemat,
Numai pe astă bubă n-o chemat.
Ea de ciudă şi de bănat,
Vârful i s-o uscat
Şi rădăcina i-o secat.

Descântec de deochi (Gh. F. Ciauşanu - Superstiţiile poporului român)

Se spune descântecul suflându-se asupra bolnavului de trei ori:
Fugi, deochi, dintre ochi,
Fugi, deochetură,
Că te-ajunge vânt din gură.
Fugi, deochiat,
Că te-ajunge vânt turbat.
Fugi, deochi, dintre ochi,
Că te-ajunge soarele,
Şi-ţi taie picioarele,
Fugi, deochi, din faţa obrazului,
Din zgârciul nasului,
Din grumazii gâtului,
Din crierii capului,
Din splină, din inimă,
Şi să ieşi şi să te duci,
Că eu cu gura te-am descântat,
Cu mâna te-am luat,
Şi-n vânt te-am aruncat,
Să rămâie N.
Curat, luminat,
Ca floarea câmpului,
Ca roua dimineţii.

Descântec pentru "mâncărimea de inimă) (Tudor Pamfile - Mitologie românească)

Se ia un păhărel de miere şi un cuţit. Cu cuţitul se taie bucăţele mici foile unei flori de bujor şi, tot amestecând aceste foi cu miere, se descântă. Mierea cu floarea de bujor se dă copilului bolnav.
Ileana Cosânzeana a făcut un copil
Şi l-a mâncat strâga;
A făcut doi,
Şi i-a mâncat strâga;
A făcut trei,
Şi i-a mâncat strâga;
A făcut patru,
Şi i-a mâncat strâga;
A făcut cinci,
Şi i-a mâncat strâga;
A făcut şase,
Şi i-a mâncat strâga;
A făcut şapte,
Şi i-a mâncat strâga;
A făcut opt,
Şi i-a mâncat strâga.
Numai cu cel de-al nouălea, N., a rămas.
În braţe l-a luat,
În munte s-a suit,
În temniţă l-a băgat
Şi l-a-ncuiat
Şi l-a alcătuit.
Strâga l-a căutat
Trei zile-n trei părţi.
Dacă a văzut că nu-l găseşte
Şi nu-l găseşte
La frate-său a alergat,
Frate-său în grajd de piatră a intrat
Şi calul cel bun datu-i-a,
În munte suitu-s-a,
Şi-a descuiat,
Şi-a desalcătuit,
Şi-a mâncat inima copilului.
Mamă, de dorul şi focul copiilor,
Suie dealul Garaliilor,
Găseşte inimile copiilor,
De-alăturea drumului,
În floarea bujorului.
Cu vârful cuţitului luatu-l-a,
În paharul cu miere aruncatu-l-a,
Copilului datu-i-l-a
De l-a mâncat,
Să rămâie copilul curat,
Luminat
Cum mă-sa l-a făcut,
Şi Dumnezeu l-a născut.

Descântec de moroi (Tudor Pamfile - Mitologie româneasca, cit. Şezătoarea nr. XIV)
Tu moroiule, 
Tu strigoiule,
Tu să-ţi mănânci inima ta,
Maţele tale,
Ficaţii tăi,
Carnea ta,
Oasele tale,
Pielea ta,
Că cu cuţitul te-oi tăia,
Cu vin te-oi uda,
Cu busuioc te-oi afuma,
Cu tămâie te-oi tămâia,
Că inima ţi-oi lua,
Şi cu cuţitul oi tăia-o,
Şi-oi face-o nouă bucăţele,
Şi-oi arunca-o peste nouă vâlcele,
La nouă căţele.

Descântec de strigoi (S. Fl. Marian - Sărbătorile)
Luatu-s-au strigele
Şi scorpiile,
Sâmbătă dimineaţă,
Pe cărare rourată,
Pe cărare necălcată,
Iniutate
Şi-nfocate,
Cu cuţite
Ascuţite,
Să ia de la vaci hrana
Şi mana.
Nime-n lume nu le vede,
Nime-n lume nu le-aude,
Numai Maica Domnului
Ce stă-n turnul cerului,
Numai ea că le-a văzut,
Numai ea le-a auzit.
Cergă albă  a întins,
Calea lor că le-a aprins,
Şi din gură că le-a zis:
- Unde mergeţi,
Şi-ncotro vă duceţi?
Voi strigelor,
Voi scorpiilor,
Iniutate
Şi-nfocate,
Cu cuţite
Ascuţite?
- Noi mergem
Să luăm,
De-a vaci hrana
Şi mana,
Şi să le lăsăm numai zerul
Să nu le piară viţelul.
- Voi strigelor
Şi scorpiilor,
Înapoi vă întoarceţi
Şi-n mare să vă duceţi.
Duceţi-vă voi în mare
C-acolo-i un peşte mare,
De acela să vă apucaţi
Şi aceluia să-i luaţi
Hrana
Şi mana.
Sâmbătă des-dimineaţă,
S-au luat vacile,
Pe cărare rourată,
Pe cărare necălcată,
Supărate şi scârbite
C-au fost de strigi pângărite.
Nime-n lume nu le vede,
Nime-n lume nu le aude,
Numai Maica Domnului
Şade-n turnul cerului,
Şi ea cum mi le-a văzut,
Din gură că le-a vorbit:
- Unde mergeţi vacilor,
Supărate şi scârbite?
- Mergem după hrană
Şi după mană,
Că strigile
Şi scorpiile
Ne-au luat hrana
Şi mana
Cea-ndulcită
Şi zăhărită,
Ce ne-a fost de la Dumnezeu dăruită,
Şi ne-au lăsat numai zerul,
Să nu ne piară viţelul.
Maica Precista a răspuns,
Şi din gură aşa le-a zis:
- Înturnaţi-vă voi
Înapoi,
Că eu hrana
Şi mana
Din toate părţile voi lua
Şi vouă voi da.
De-a fi-n codru rătăcită,
De-a fi-n cornul gardului oprită,
De-a fi-n cuptoarele strigelor băgată,
De-a fi-n oalele strigelor turnată,
De-a fi-n legăturile lor legată,
Eu din toate părţile voi lua,
Şi vouă voi da,
Şi voi pune-o-n coarne,
Din coarne-n piele,
Din piele-n vine,
Din vine-n ţâţe
Şi din tâţe-n doniţă.

Descântec de Muma Pădurii (Tudor Pamfile - Mitologie românească)
Tu Muma Pădurii,
Tu urâto,
Tu groaznico,
Tu despletito,
Fugi din faţa obrazului,
Din vârful nasului,
Din spate, din şele,
Din piele, de sub piele,
Din toate spasmurile tele,
Cu toate junghiurile tele,
Ieşi, fugi, du-te
În lină fântână,
Că acolo îs fetele Doamnei,
Care au leagăn de-a te legăna,
Mâncare a-ţi da,
Somn de-a dormi,
Că eu nu te pot legăna,
Nici apă a-ţi da de-a bea,
N. să rămâie curat, luminat,
Cum Maica Domnului l-a lăsat.

Descântec de Muma Pădurii (Tudor Pamfile - Mitologie românească)

Mama ia copilul în braţe, cu o bucăţică de mămăligă iese în ogradă, rupe mămăliga în trei şi descântă de trei ori, aruncând spre pădure de fiecare dată câte o bucată:
Mama Pădurii,
Am trimis un semn la tine,
De la copilul meu,
Să-ţi dau strânsul cu plânsul,
Şi să-mi dai somnul şi odihna fetii tale,
Ca să doarmă ca butucul
Şi să tacă ca chiticul.
Cum dorm păsările în pădure,
Aşa să doarmă copilul la mine.

Descântec de Muma Pădurii (Tudor Pamfile - Mitologie româneasca, cit. Daniil Ionescu, A. Daniil - Culegere de descântece din jud. Romanaţi)
Fugi,
Mama Pădurii cu Păduroi,
Strigoaica cu strigoi,
Moroaica cu moroi,
Duceţi-vă în văi,
În corăbii,
Că pe toate v-oi strângea,
În căpăţână de câne v-oi băga,
Pe N. nu l-aţi mai speria,
Că pe apă v-oi da,
Pe N. nu l-aţi mai speria.
De-o veni de la vale,
Cu cuţit să se taie;
De-o veni de la apus
Să se înţepe în sus;
Fugi Murgilă cu Murgiloaică,
Strigoiu cu strigoaică,
Să nu mai rămâie nimic,
Nici cât sub degetul cel mic.

Descântec de Muma Pădurii (Tudor Pamfile - Mitologie româneasca, cit. Daniil Ionescu, A. Daniil - Culegere de descântece din jud. Romanaţi)
În fereşti la N. cine şade?
Sfântu Spiridon,
Cu puşca,
Cu sabia,
Păzea şi străjuia după N.
De leu cu leoaica,
De Dracul cu Drăcoaica,
De Pădurarul cu Păduroaica,
De Muma Pădurii,
Din plecatul vitelor,
Din Muma Pădurii de la prânz,
Din Muma Pădurii de la nămiez,
Din Muma Pădurii de la chindie,
Din Muma Pădurii din scăpătatul soarelui,
Din venitul vacilor,
De la cină,
Din cântarea cocoşilor.
Fugi, du-te de la N.
Din creerii capului,
Din faţa obrazului,
Din inimă,
Din rărunchi,
Fugi, buzato,
Fugi, colţato,
Nu-l mai spăimânta,
Nu-l mai lului,
Nu-l mai gugui,
Căci are cine
Îl lului,
Îl gugui.
Tu du-te
În coadele mărilor,
În coarnele cerbilor,
Acolo să aciuiezi,
Acolo să puiezi,
Puii tăi să luluieşti,
Puii tăi să guguieşti,
Pe N. să-l laşi
Curat,
Luminat,
Ca steaua din cer,
Ca roua din câmp,
Ca în ceasul în care s-a năsut.
Leac lui N. să-i fie
Nu de la mine,
Ci de la Maica Domnului.
Descântătoarea ia copilul în braţe şi se duce pe un loc mai ridicat, ca să se vadă pădurea şi zice:
Tu Muma Pădurii,
Tu urâta lumii,
Colţato,
Buzato,
Strigoaico,
Moroaico,
Cum se potopesc vitele-n sat,
Porcii în strat,
Oamenii în pat,
Aşa să se potolească toate fiorile de la N.,
Cum a plâns N.
De fata sau băiatul tău,
Aşa să mai plângă
Şi a ta de al meu.
Apoi se afumă copilul cu o buruiană numită "Muma-Pădurii".


Descântec de Muma Pădurii (Tudor Pamfile - Mitologie româneasca, cit. Daniil Ionescu, A. Daniil - Culegere de descântece din jud. Romanaţi)

Se descântă cu perie în tărâţe, cu care mai apoi se va afuma seara.
Leoaico,
Moroaico,
Colţato,
Zâmbato,
Despletito,
Muma Pădurii
De ziua,
De noapte,
Du-te la dealul ardealului,
Că copilul are mamă şi tată,
Să-l înconjoare,
Să-l înfioare,
Să-l deştepte,
Să-l adoarmă;
Du-te la dealul Ardealului,
La sălaşul tău,
La copiii tăi,
Că acolo este un copaci mare, rotat,
Să-i razi rădăcinile,
Să-i mănânci vinele,
Pe copil să-l laşi
Curat,
Luminat,
Ca Maica Precestă ce l-a lăsat.

Descântec de Muma Pădurii (Tudor Pamfile - Mitologie românească)

Se leagă într-o cârpă scoasă din spatele cămăşii câte puţin din: tămâie neagră, tămâie albă, piper, silitră, pucioasă, lulachiu, sare, şarpe din coiul armăsarului, căpăţână de şarpe tăiată cu para de argint de la şarpe prins în luna lui Martie, broască găsită în gura şarpelui, buruieni de lipitură, păr din ceafa femeii căreia i se face baierul, patru case de păianjen culese în piez din patru colţuri ale casei, o ţăndărică din pragul de jos al uşii de la camera de dormit şi nouă boabe de grâu. Se descântă numai de luni până miercuri:
Tu, Muma-Pădurii,
Tu, zmeoaico,
Tu, leoaico,
Tu, buzato,
Tu, zâmbato,
Tu, Muma-Pădurii,
Depărtează de la N.
Toate spaimurile
Şi toate răcorile
Şi toate suferinţele.
Tu să scoţi
Gândul care-l are răspândit,
Din inima lui N. să depărtezi
Toate fiorile,
Toate răcorile,
Să luminezi şi pe N. să-l speli
De toate răutăţile,
De toate visurile,
De toate greutăţile,
Să rămâie curat,
Luminat,
Cum Maica Domnului l-a dat.
Baierul se cârpeşte şi se face legăturică, care este pusă la icoană, unde stă trei zile. La urmă, femeia îl ia de la icoană şi-l coase la brâu, potrovind să-i cadă la şale când se încinge cu brâul.


Descântec de Muma Pădurii (Tudor Pamfile - Mitologie românească)

Descântătoarea ia o mătură, foc, un topor şi o oală cu apă. Se aşează în pragul uşii de afară şi cât descânta se uita la un pom. Muma copilului şade la spatele ei. Se descântă numai când soarele e pe muchie, gata de asfinţit. Când zice "cu focul te-oi arde" - aruncă jos focul; "cu mătura te-oi mătura" - atinge cu ea de pardoseală; "cu apa te-oi îneca" - varsă jos apă; " cu toporul te-oi tăia" - ciocăneşte cu el în stâlpul uşii, în dreapta şi în stânga.
U, Muma Pădurii,
U, Tatăl Pădurii,
Ceartă-ţi cânii tăi,
Căţelele tale,
Caii tăi,
Telegarii tăi,
Armăsarii tăi,
Zmeii tăi,
Zmeoaicele tăi,
Să nu vie la N.
Să-l zdrobească,
Să-l zdruncinească,
Din somn să mi-l deştepteze,
Că eu cu focul te-oi arde,
Cu mătura te-oi mătura,
Cu apă te-oi îneca,
Cu toporul te-oi tăia.

Descântec "de spaimă" (S. Fl. Marian - Naşterea)
Borză îmborzată,
Borză blestemată,
Cu dinţii rânjiţi,
Cu ochii beliţi,
C-urechi dâbălată,
Cu gura căscată,
Cu mâni crăpăcioase,
Cu mâni flotocoase,
Încotro ai purces,
Cu dinţii rânjiţi,
Cu ochii beliţi?
- Am purces la N.
Ca s-o-nspăimântez,
S-o înfierbântez,
Şi s-o înfiorez,
Să mi-o îngrozesc,
S-o sfărm, s-o zdrobesc,
Sângele să-l beau,
Viaţa să i-o ieu,
Carnea să-i mănânc,
Viaţa să i-o stâng!
- Tu Cosmă Diamin,
Borză îmborzată,
Borză blăstămată,
Şi Ceasul cel rău,
Din N. scoateţi-l,
Pe mare duceţi-l,
Pe l-apus de soare,
Pe marea cea mare,
Că acolo este
O mreană galbenă
Cu coada geamănă,
Pe aceea cătaţi-o
Şi înspăimântaţi-o,
Şi înfierbântaţi-o,
Fărmaţi-o,
Zdrobiţi-o,
Inima scoateţi-i,
Sângele beţi-i,
Carnea mâncaţi-i,
Viaţa luaţi-i,
Că carnea N-ei
Nu e de mâncat,
Că-i de câne turbat.
Mergeţi în fuga mare
La ostrovul mare,
Că acolo este
O mreană galbenă
Cu coada geamănă.
Pe aceea cătaţi-o
Şi înspăimântaţi-o,
Şi înfricoşaţi-o,
Şi înfioraţi-o,
Fărmaţi-o,
Îngroziţi-o,
Zdrobiţi-o,
Inima scoateţi-i,
Sângele beţi-i,
Carnea mâncaţi-i,
Viaţa luaţi-i,
Acolo locuiţi,
Acolo să pieriţi,
Ca roua de soare,
Ca spuma de mare,
N. să rămâie curată
Şi luminată
Cum e de Dumnezeu lăsată,
Sănătoasă
Şi voioasă.

Descântec "pe ursită" (Tudor Pamfile - Sărbătorile la români)

Se rosteşte de nouă ori în şir:
Descântecul de la mine,
Leacul de la Dumnezeu.
A plecat N.
De la casa lui,
De la masa lui,
Sănătos,
Voios,
Şi-a luat-o pe cale,
Pe cărare.
Când a fost la miez de miez de cale,
L-a întâlnit,
L-a întâmpinat,
Nouă urcoi, nouă urcoaie,
Nouă moroi, nouă moroaie,
Nouă strigoi, nouă strigoaie,
Nouă diavoli, Nouă diavoloaie,
Nouă lei, nouă leoaice,
Noua pocitori, nouă pocitoare,
Nouă ursitori, nouă ursitoare,
Nouă făcători, nouă făcătoare,
Nouă mârâtori, nouă mârâtoare,
Nouă mâncători, nouă mâncătoare,
Nouă zâni
De la nouă stâni,
Nouă vânturi de vânt
De pe pământ.
Toate s-au strâns şi s-au adunat,
Grozav l-au încurcat
Şi pe pat de moarte l-au lăsat.
S-a stârnit N. cu glas mare până-n cer,
Cu lacrimi lungi până-n pământ,
Nimeni în lume nu-l aude,
Fără Maica Domnului
Din poarta cerului.
Ea din grai aşa a grăit:
- N., ce plângi cu glas mare până-n cer,
Cu lacrimi lungi până-n pământ?
- O, Maica Domnului
Din poarta cerului,
Cum n-aş plânge cu glas mare până-n cer,
Cu lacrămi lungi până-n pământ!
Am plecat
De la casa mea,
De la masa mea,
Sănătos,
Voios,
M-am luat pe cale, pe cărare.
Când am fost la miez de miez de cale
M-au întâlnit,
M-au întâmpinat,
Nouă urcoi, nouă urcoaie,
Nouă moroi, nouă moroaie,
Nouă strigoi, nouă strigoaie,
Nouă draci, nouă drăcoaie,
Nouă diavoli, Nouă diavoloaie,
Nouă lei, nouă leoaice,
Noua pocitori, nouă pocitoare,
Nouă ursitori, nouă ursitoare,
Nouă făcători, nouă făcătoare,
Nouă mârâtori, nouă mârâtoare,
Nouă mâncători, nouă mâncătoare,
Nouă zâni
De la nouă stâni,
Nouă vânturi de vânt
De pe pământ.
Toate s-au strâns
Şi s-au adunat,
Grozav s-au încurcat
Şi în pat de moarte m-au lăsat.
- Nu gândi nimica, N.!
Pe scară de aur m-oi scoborî,
Poale albe oi întinde,
Pe tine te-oi cuprinde,
Cuţit de zână,
Din teacă de zână,
Cu mâna dreapta oi apuca,
Şi bine ţi-oi alege,
Bine ţi-oi culege,
De-s urcoi, de-s urcoaie,
De-s moroi, de-s moroaie,
De-s strigoi, de-s strigoaie,
De-s draci, de-s drăcoaie,
De-s diavoli, de-s diavoloaice,
De-s lei, de-s leoaice,
De-s zmei, de-s zmeoaie,
De-s pocitori, de-s pocitoare,
De-s ursitori, de-s ursitoare,
De-s făcători, de-s făcătoare,
De-s mirători, de-s mirătoare,
De-s mâncători, de-s mâncătoare,
De-s nouă zâni
De la nouă stâni,
De-s nouă vânturi de vânt
De pe pământ,
Crăpe-le inima-n patru,
Cum crapă păsatul,
Pice-le cosiţele,
Curgă-le ţâţele,
Să piară,
Să răspiară,
Ca scuipatu-n cale,
Ca roua de soare,
N. să rămâie curat,
Luminat,
Cum Dumnezeu l-a dat
Şi Maica sfântă l-a lăsat.
Sănătos,
Voios
Si veselos.

Descântec "de plămadirea inimii" (Tudor Pamfile - Sărbătorile la români)
A plecat strigoaica
Din casă în casă,
Din coş în coş,
Şi-a găsit
Toate casele-ncuiate,
Toate uşile astupate,
Numai la N.
Casa descuiată,
Uşa destupată,
Coşul desfundat.
În casă cum intră,
La N. alergă,
Inima-i fură,
Oasele-i zdrobi,
Sângele-i sorbi.
Maica Precesta
După strigoaică se luă.
- Maicelor,
Împărăteselor,
Să daţi lui N. inima la loc,
Oasele la loc,
Iar N. să ramâie curat,
Luminat,
Ca steaua din cer,
Ca roua din câmp,
Ca şorţul Maicei Precesta.

Descântec de mâncătură şi deochi (Tudor Pamfile - Sărbătorile la români)
Apucă N.
Pe cale,
Pe cărare,
Ţipând
Şi văicărând
Şi nimeni nu-l auzea
Şi nimeni nu-l plângea,
Doar Maica Domnului ce făcea?
Picioare de ceară
La scară de aur punea
Şi jos se scobora,
L nouă pomi mergea,
Nouă muguri lua,
Şi miere de la stupină găsea,
Şi ciocan în mână lua,
Cu ciocanul ciocănea,
Inima lui N. o plămădea,
Că se-ntâlnise N.
Pe cale,
Pe cărare,
Cu nouă strigoi în cale,
Nouă strigoi,
Nouă strigoaice,
În cap îl plesnise,
De inimă-l ciupise;
Inima i se vătămase,
Sângele i se turburase:
În scursături îl scursese,
În uscături îl uscase,
Iar eu cu ciocan
În inimă-i dam,
Cu ciocan îl ciocăneam,
Inima i-o plămadeam.
Toate deocheturile
Şi toate năbuşelile
Le curăţeam,
Şi aşa că-l descântam:
De-o fi deochiat
De om făcut cu căiţă,
De fată mare făcută cu căiţă,
De flăcău făcut cu căiţă,
De popă făcut cu căiţă,
De preoteasă făcută cu căiţă,
De-o fi deochiat
De un om făcut îndărăt,
De fată mare făcută îndărăt,
De flăcău făcut îndărăt,
De popă făcut îndărăt,
De preoteasă făcută îndărăt,
Fugi deochetură
Că te-ajunge vânt din gura
Şi descântătură.
Pasere albă zbură,
Cu nor alb s-amestecă.
De-o fi deocheat de vânt 
Să cază la pământ;
De-o fi deocheat de codru,
Să cază frunzele;
De-o fi deocheat de fată mare,
Să-i cază coada din spinare,
Să rămâie cheală;
De-o fi deocheat de flăcău
Să-i cază chica,
Să rămâie chel,
Să râză lumea de el;
De-o fi deocheat de muiere
Să-i crape ţâţele,
Să-i cază cosiţele,
Ca să-i moara pruncii de foame,
C-a fost plecat N.
Pe cale,
Pe cărare,
S-a întâlnit
Cu nouă fete mari în cale,
Nouă fete mari curate,
Cu nouă mături
De pelin de la Mărina în mână,
Cu măturile a măturat,
Toate deocheturile,
Toate mâncăturile,
Toate năbuşelile
Le-a zvântat,
Le-a curăţat,
Să rămâie N.
Curat, luminat,
În grija Maichii Precistii dat
Şi lăsat.

Descântec de lungoare (S. Fl. Marian - Descântece poporale româneşti)
Amin! Amin!
Cosmă, Dămin!
Unde purcezi,
Codrii ciuntezi,
Toate fântânele,
Toate izvoarele,
De mâluri
Şi de gloduri
Să le curăţeşti,
Să le limpezeşti,
Lungoarea s-o izgoneşti,
Lungoarea prin foame,
Lungoarea prin sete,
Lungoarea prin osteneală,
Lungoarea cu tăhuială,
Lungoarea cu nebuneală,
Lungoarea de nouă feluri,
Lungoarea de nouă neamuri,
Alege-te,
Culege-te,
Din creierii capului,
Din faţa obrazului,
Din auzul urechilor,
Din vârful degetelor,
Din inimă,
De sub inimă,
Din toate ciolănelele,
Din toate-ncheieturelele.
Alege-te,
Culege-te,
Că eu nu te-oi alege,
Nici un te-oi culege,
Ci eu cu secera te-oi secera,
Cu mătura te-oi mătura
Şi-n Marea Neagră te-oi arunca,
Ca acolo să pieri,
Să răspieri,
Cum piere spuma de mare
Şi roua de soare
Şi stupitu-n cărare,
N. să rămâie curat,
Curat şi luminat,
Ca maica ce l-a făcut,
Ca Dumnezeu ce l-a crescut,
Ca sfântul soare
Ce-n senin răsare.
De la mine desacântecul,
De la Dumnezeu leacul.

Descântec "de judecată" (Tudor Pamfile - Sărbătorile la români)
- Bună ziua, apă mare,
Doamnă mare!
- Mai şezi!
- N-am venit să şez,
Ci am venit să te dăruiesc cu mei,
Tu să dăruieşti pe N. cu o sută de zmei,
Martorii lui să se sfrijească,
La judecători în divan să se risipească,
Să nu mai aibă gură căscată,
Limbă ridicată,
Să nu mai vorbească,
Să nu mai grăiască
Vorbă de rău
Asupra capului meu.
Tu, pământ,
Cum eşti mut şi surd
Şi hrăneşti lumea,
Aşa să amuţeşti pe N.
Să nu mai aibă gura căscată,
Limba ridicată,
Vorbă de rău
Asupra capului meu,
Să mă vorbească,
Să mă grăiască!
- Buna ziua, alun mare,
Domn mare!
- Ce rudă eşti cu N.?
- Nimic.
- Nimic să n-aleagă N. la judecătorie în divan.
- Bună ziua, soc mare,
Domn mare!
- Ce rudă e mă-ta cu tată-tău?
- Nimic nu e.
- Nimic să nu s-aleagă de N. la judecată în divan.
Cum ţine gardu cu proptu,
Aşa să ţină N. cu N.;
Nu legai aceste proptele ale gardului,
Ci legai gura lui N.,
Să nu mai aibă gură căscată,
Limbă ridicată,
Vorbă de rău
Asupra capului meu,
Să vorbească.
Să grăiască!

Descântec "de întors inima" (împăcare) (Tudor Pamfile - Sărbătorile la români)
Eu voi întoarce ulcica asta
Şi ulcica întoarce vatra
Şi vatra întoarce soba
Şi soba întoarce grinzile cu horna,
Şi grinzile întorc podelele,
Leaţurile şi şindilele,
Şindilele întorc crângurile
Şi crângurile întorc pe Sfântu Spiridon
Şi pe Sânziene
Şi Maica Domnului
Să întoarcă inimile celor împricinaţi,
Unul asupra altuia,
Cu cugetele
Şi cu dragostea
Să se împăciuiască!

Descântec de rusalii (Tudor Pamfile - Sărbătorile la români)
A plecat N.
Pe cale,
Pe cărare,
Pe drumul cel mare.
Şi când la dealul Cănănăului,
Sub umbra nourului,
În zăpdia rugului,
În heliştea vântului,
Iacă acolo,
Anania Santasia
Şi cu soru-sa Irodia,
Doamna Zânelor,
La un copac frunzuros,
Cu tatăl lor,
Cu fraţii lor,
Cu surorile lor
Şi cu toate neamurile lor.
Şedea jos şi mânca 
Şi bea
Şi petrecea
S|i din revolvere da
Şi pe cine întâlnia
Îl ologia.
N. pe acolo a trecut,
În loc a stătut,
La dânsele s-o uitat,
Rusaliile o zis:
- Vin' N. de mănâncă!
El o zis: - Nu mânânc la masa voastră!
- Vin' de bea un pahar de vin!
- Nu voiu să beau din paharul vostru!
- Vin' de cântă!
- Nu vin!
- Vin' de joacă!
- Nu vin să joc la jocul vostru!
Dar Erodia, doamna Zânelor,
Cu toate neamurile ei,
S-a mâniat,
Cuvânt în samă N. nu le-au luat,
Că ruşine mare le-au făcut.
Ele s-au îmburzuluit,
De jos s-au sculat,
La N. au alergat,
Brânci din picioare alţii i-o dat.

Descântec de iele (Tudor Pamfile - Sărbătorile la români)
Apuca N.
Pe cale,
Pe cărare,
Se-ntâlnia cu nouă fete mari în cale,
Nouă flăcăi,
Nouă şoimani,
Nouă fete mari,
Nouă şoimane.
Şoimanii
Cu steagurili ridicate
Şi steagurili în capul lui N.
Le-a azvârlit,
În orbituri
L-a orbit,
În muţituri
L-a muţit,
În surzituri
L-a surzit,
În zgârcituri
L-a zgârcit,
În ameţituri
L-a ameţit,
În băşici
L-a băsicat,
În uscături
L-a uscat,
În umflături
L-a umflat,
Şi trupul i-a cletinat,
În zeprituri
L-a zeprit
Şi trupul i-a schilodit.
Şi şoimanile
Cu suliţile
L-a înţepat,
Cu cuţitile
L-a tăiat:
- Voi şoimanelor!
De-ţi fi din miez de miez de noapte,
De-ţi fi din răsăritul zorilor,
De-ţi fi din apus,
De-ţi fi din răsărit,
De-ţi fi din vârtej,
De-ţi fi din loc rău,
Eu nu v-am desântat
Să vă duceţi voi în alt loc spurcat;
Şi eu v-am descântat,
Că voi apă aţi băut
Şi tot pe apă aţi zburat,
Şi eu tot pe apă v-am mânat
Ca să mergeţi din vad in vad,
Să mergeţi la Ţarigrad,
Unde e locu curat.
C-acolo v-aşteaptă pe voi
Cu mese ntinse,
Cu pâinele puse,
Făclii aprinse,
Buţi de vin,
Buţi de rachiu,
Să beţi,
Să mâncaţi,
De la N. să plecaţi,
Să vă depărtaţi,
Fântâni reci să destupaţi,
Burfili să le spălaţi,
Leacul lui N. să-l daţi,
Pân câmp cu miroase
Să vă plimbaţi,
De la N. să plecaţi,
Voi ca mierea să vă îndulciţi
După toate încheieturile să ieşiţi,
Că eu m-am apucat
Şi v-am descântat,
Carnea am grămădit,
Sângili l-am limpezit,
Vinile picioarelor le-am slobozit,
Să râmâie N.
Curat,
Luminat.
Ca steaua din cer lăsat,
Ca argintul strecurat,
Că eu
Cu crucea lui Dumnezeu v-am depărtat,
Cu gura v-am descântat,
Leacul lui N. că l-am dat,
Să rămâie N. curat,
Luminat,
Ca Maica Precista
În ceas ce l-a creştinat
Şi l-a botezat,
Cu nici o rană pe trup nu l-a lăsat!

Descântec de şoimane (Tudor Pamfile - Sărbătorile la români)
Nouă sfinte Şoimane,
Cu nouă lopăţele,
Cu nouă măturele,
Cu rochii negre-mpodobite,
Cu salbe de galbeni gătite,
Cu rochile rotate,
Cu iile rourate,
Cu sălbele pe chept lăsate,
De la apus s-a ridicat,
La răsărit a plecat,
Cu N. s-a întâlnit,
Pe el l-a-ntâmpinat,
L-a săgetat,
Vărsături,
Trecături,
Ameţeală,
Fierbinţeală
În trup i-a lăsat,
Şi la cetate a plecat,
La masa s-a pus,
Lautari,
Cobzari,
Cimpoieri,
Muscalagii
Le cânta.
N. cu genunchili plecate
Înainte sfintelor se ruga:
- Doamnelor,
Împărăteselor,
Vrednicelor,
Şi harnicelor,
Puternicelor
Şi sfintelor,
Iertaţi pe N.
Că n-are putere
Să meargă cu voi,
Să calce lucruri curate,
Verdeţuri neumblate,
Munţi înalţi
Şi văi adânci,
Că voi
Ape mari aţi trecut
Şi bolile
În ape le-aţi lăsat,
Şi multă lume
Şi dobitoace
Şi pe N.
L-aţi pocit,
Hori mari
Prin livezi voi aţi făcut
Şi multă lume
Şi pe N.
Voi l-aţi pocit.
De-o fi N. pocit din apă,
Din băutură,
Din mâncare,
Din spălătură,
Din scăldătură,
Noi ne rugăm Sfintei Luni,
Sfintei Miercuri
Şi Sfintei Vineri:
Lăsaţi-va heripele
Şi codili
Şi luaţi junghiurili,
Cuţitele,
Umflăturele,
Spuzelile
Şi toata boala
De la N.

Descântec de sfinte (Tudor Pamfile - Sărbătorile la români)
Bună ziua, rachiu mare,
Domn mare,
C-a plecat N.
Pe câmpul ăl mare
Spre soare-răsare,
S-a-ntâlnit cu sfintele-n cale,
În braţe l-a luat,
Peste căruţă l-a aruncat,
Sângele i-a sorbit,
Puterea i-a sfârşit.
Plângea şi se văita N.,
Maica Precesta
Din cer îl auzia,
Pe scări de argint se pogora
Şi pe N. îl întreba:
- Ce plângi,
Ce te olecăieşti N.?
Du-te la vrăjitoare,
Să-ţi facă d-o apă
Năstrapă,
C-o steblă de busuioc
Să te spele pe trupul tot.
- Sfintelor,
Bunelor,
Să veniţi line ca apa,
Bune ca pâinea,
Dulci ca mierea
Şi moi ca mătasea,
Şi leacul lui N. să i-l daţi,
Cu zburătoroiu, cu zburăturoaica,
Cu zmeul, cu zmeoaica,
Cu moroiul, cu moroaica;
Să ieşiţi, să vă mutaţi,
Pe pământ aţi venit
Pe sub pământ să vă duceţi,
Unde cocoş nu cântă,
Unde secure nu taie,
Unde popă nu toacă,
Unde fete mari
Coade nu-mpleteşte,
Unde câine nu latră,
În păduri,
Pe sub buturi.
Cum nu poate sluji popa
Sfânta leturghie
Fără cruce şi tămâie,
Aşa să nu poată veni
Zburătorul cu zburăturoaica
Şi moroiul cu moroaica
Şi N. să rămâie curat,
Luminat,
Ca Maica Domnului ce l-a lăsat.
Descântecul meu,
Leacul de la Dumnezeu.
Se descântă în rachiu de drojdie, cu fir de mătură şi cu cuţit şi se zic vorbele:
Tu cuţit mare,
Domn mare,
Cum ai tăiat tot ce ţi-a ieşit în cale,
Aşa să tai toată legătura după N.

Descântec de joimăriţe (Tudor Pamfile - Sărbătorile la români)
O purces N.
Care-i apără Rusaliile,
Pe cale,
Pe cărare
Şi la mijloc de cale
Cu Rusaliile întâlnitu-s-o,
În faţa lui izbitu-s-o,
Mâinile dămblăgitu-i-a,
Vinele la picioare zgârcitu-i-o,
Pieptul în sus ridicatu-i-o,
Spinarea strâmbatu-i-o,
Creierii turburatu-i-o,
Mintea în cap schimbatu-i-o,
Vlaga din ciolane luatu-i-o,
Trupul schimonositu-i-o,
Râs de dânsul făcutu-şi-o,
Ca un fuior de cânepă
L-a zbuciumat,
Într-o bute de roată l-a băgat,
Şi de lăturea drumului
L-a aruncat,
Şi în pulbere l-a astupat.
L-a lăsat rezemat de gard
Ca pe un om stricat
Şi nenorocit,
De pe lume mântuit.
Omul acela până la cer s-a văicărat,
Nimene nu l-a văzut,
Nimene nu l-a auzit,
Numai eu N. l-am văzut,
L-am văzut,
L-am auzit,
La dânsul am alergat,
De mâna dreaptă l-am apucat,
Cu limba l-am întrebat:
- De ce ţichi,
De ce te văicărezi?
Omul mi-a spus
Că de acu de pe lume este dus.
- Nu ţipa,
Nu te văicăra,
Curând la mine vei alerga,
Cu nouă fraţi, bărbaţi.
Doftori şi învăţaţi.
Cu scai voiniceşte le-oi bate,
Din toate încheieturile le-oi scoate,
Eu de mână te-oi lua,
Pe calea lui Adam voi pleca,
Că am auzit,
Că la fântâna lui Iordan
Este o vatră de hărdal
Şi-o tufă de leuştean
Şi într-însa este o lumină crescută,
Naltă şi subţire,
Crescută la răcoare,
Ca faţa lui sfântu Soare,
Şi-i bun de durere de picioare
Şi de boala omului
Ce-i în trupul lui cea molipsitoare.
Şi eu, până la fântâna lui Iordan,
Era o limbă de pădure,
Bolnav când am ajuns la pădure,
Copacii cu crengile la pământ se lăsase,
Înaintea bolnavului se întuneca,
El pe unde călca
Pământ crăpa,
Iarba se usca,
Frunza din copaci chica
Şi în urma lui se dărâma.
La fântână am ajuns,
Pe ghizdele de l-am pus,
În fântână m-am plecat,
Apă ne-ncepută cu mâna am luat,
Din cap i-am turnat,
Cu scai voiniceşte l-am măturat,
Chichioarele i-am deşchedecat,
Limba din gură i-am dezlegat,
Trupul i s-a uşurat,
Dumnezeu mintea în loc i-a aşezat,
Înaintea ochilor i s-a luminat
Şi el de boală s-a îndreptat.
Pe cale,
Pe cărare
A plecat,
Pe scări de aur s-a ridicat,
Sus la cer s-a săltat,
Iar acolo, o curte,
O curte se vedea,
Nici vântul nu o bătea,
Nici soarele nu o ardea,
Nici ger nu o ajungea,
Nici pulberea de dânsa nu se lipia.
Apucatul de Rusalii acolo s-o dus,
Acolo o ajuns,
Mâna pe rătez a pus,
Ş-a intrat în case,
Iaca acolo şase fete frumoase,
Şedea la masă
Rusaliile cele hioroase,
Mânca, bea şi se ospăta,
Iar trei dormia.
Doar una dintr-însele
O întrebat: - Ce cauţi N.
Pe aice?
- Cum n-oi umbla
Şi cum n-oi căta,
Peste mine ce boală a dat?
- Nu ţipa, nu te văicăra,
Că aceste sunt hiorele
De-a surorilor mele,
Eu cu trestia cea lungă
Le-oi bate,
Le-oi rade
Şi cu cea ascuţită le-oi mătura,
Jos de pe trup le-oi da,
Trupul ţi s-o uşura
Şi eu în poale le-oi lua,
La marea neagră voi alerga,
Acolo sunt munţi
Crunţi
Cu stânci de petri zidiţi.
Stânca de piatră s-o crăpa,
Şi acolo le-oi băga,
Lacăt de aur la uşă le-oi aşeza,
Cu cheie de argint le-oi încuia
Şi pe marea neagră le-oi arunca.
Piatra în fundul mării s-o îneca
Şi Rusaliile s-or cufunda.
Acolo se aşeze,
Unde nimene nu nimereşte.
Eu la dânsul m-oi înturna,
Şi în leagăn de mătasă te-oi aşeza,
Vârtutea în ciolanele tale s-o înturna,
Pe faţa pământului te-oi lăsa.
Tu când vei călca,
Iarba pe urma ta s-o usca,
Şi acu eşti bun îndreptat.
- Voi bărbaţilor,
Dezmăţaţilor
Şi ne-nvăţaţilor,
Voi femeilor,
Dezmăţatelor,
Puturoaselor şi beţivelor,
Nu vă miraţi de mine
Că-s gros
Şi frumos
Şi sănătos
Şi vă miraţi de cer că-i nourat,
De pământ că-i lat,
Cum nu se mai lipesc
Rusaliile de om.

Descântec de cuţite din iele (Tudor Pamfile - Sărbătorile la români)
Cuţite din Sfintele
Milostivele,
M-au izbit,
M-au pocit,
Cuţite în furca pieptului
Mi-a înfipt.
Veniţi Şoimanelor,
Şoimanilor,
Veniţi de-mi luaţi din piept
Cuţitele
Ascuţite,
Undrele,
Sâmcele,
Ace înţăpoşate,
Săbii însăbiete;
Veniţi de-mi luaţi
Boala ce mi-aţi dat
Şi-mi aduceţi
Sănătatea ce mi-aţi luat,
Şi lăsaţi-mă
Curat,
Luminat,
Ca lumina cerului,
Ca soare
Când răsare,
Ca câmpul când înfloare.

Descântec de zâne (Tudor Pamfile - Sărbătorile la români, cit. S. Fl. Marian - Descântece poporale româneşti)
Potolesc aruncătura,
Potoesc şi făcătura,
Aruncătura cea mare,
Făcătura din căare,
Făcătura de bărbat,
Făcătura de femeie,
Făcătura de vădană
Şi făcătura de fată.
Toate aruncăturile,
Toate făcăturile
Şi toate durerile,
Toate junghiurile
Cele necurate
Şi toate duhurile
Mânate şi ţâpate.
Eu le potolesc
Şi-napoi le-nvârtesc,
Pe capul cui le-o mânat,
Pe capul cui le-o ţâpat,
C-acest om o fost curat,
Curat şi luminat,
Dar el pe cărare s-o luat,
Când a fost la miez de cale,
De cale şi cărare,
S-a tâlnit ca omu,
Ca Şchiopu,
Cu barba cât cotu,
Acolo s-a tâlnit dracu
Cu drăcoaicele,
Moroii cu moroaicele,
Diochii cu dioaicele,
Strigoii cu strigoaicele,
Fărmăcătorii cu fărmăcătoare,
Pocitori cu pocitoare,
Bărbaţi şi muieri,
Fete şi văduve,
Şi cum s-a tâlnit,
Şi cum l-a zărit,
L-a şi secerat
Şi l-a săgetat,
Sângele i-a băut,
Bun de nemică l-a făcut,
Carnea i-a mâncat,
Puterea i-a luat,
Ceasuri de moarte i-a dat.
Nime nu l-a văzut,
Nime nu l-a auzit,
Fără Maica Domnului
Din poarta cerului.
Şi ea cum l-a văzut
Şi cum l-a auzit,
Pe scară de argint
S-a scoborât,
În scaun de aur a şezut,
Mândru a cuvântat,
Mândru a-ntrebat:
- N., ce te cânţi,
Ce te vaiţi,
Ce te tânguieşti,
Ce te hăuleşti
Cu glas mare până-n cer,
Cu lacrâmi până-n pământ?
- Da' eu cum nu m-oi cânta,
Şi cum nu m-oi văieta,
Cu nu m-oi tângui
Şi cum nu m-oi hăulu
Cu glas mare până-n cer,
Cu lacrămi până-n pământ,
Că eu m-am luat
Şi m-am depărtat,
De la casă,
De la masă,
Cu oasele sănătoase,
Cu carnea vârtoasă,
Dar când am fost
La miez de cale,
De cale şi cărare,
M-am tâlnit cu omu,
Ca Şchiopu,
Cu barba cât cotu.
Acolo s-a tâlnit dracul
Cu drăcoaicele,
Moroii cu moroaicele,
Strigoii cu strigoaicele,
Diochii cu dioaicele,
Fărmăcători cu fărmăcătoare,
Pocitori cu pocitoare,
Bărbaţi şi cu muieri,
Fete şi cu văduve.
Şi cum s-o tâlnit
Şi cum m-a zărit,
M-a şi secerat,
Şi m-a săgetat:
Sângele mi-a băut,
Bun de nimica m-a făcut,
Carnea mi-a mâncat,
Puterea mi-a luat,
Ciasuri de moarte mi-a dat.
- N., nu te cânta,
Nu te văita,
Nu te tângui,
Nu te hăuli,
Că eu te-oi învrednici,
În mâna dreaptă
Cu bucium într-aurit,
Cu buiumu-i buciuma,
În patru cornuri de lume s-a resuna,
Toate Zânele s-or aduna
Şi tu pe Zâne le-ai întreba:
Of, Zâne, Zâne de câne!
Ce-aţi făcut cu mine,
Ce-aţi făcut cu N.?
La ce l-aţi secerat
Şi l-aţi săgetat,
Sângele la ce i-aţi băut,
Bun de nimica la ce l-aţi făcut?
Carnea la ce i-aţi mâncat,
Puterea la ce i-aţi luat,
Ceasuri de moarte la ce i-aţi dat?
- Că noi nu l-am secerat,
Nu l-am săgetat,
Sângele nu i-am băut,
Bun de nimica nu l-am făcut,
Carnea nu -iam mâncat,
Puterea nu i-am luat,
Ceasuri de moarte nu i-am dat!
Dară finii
Şi vecinii,
Finele
Şi vecinele,
Prietenii
Şi prietenele,
Bărbaţi şi muieri,
Fete şi văduve
L-a secerat,
L-a săgetat,
Sângele i-a băut,
Bun de nimica l-a făcut,
Carnea i-a mâncat,
Puterea i-a luat,
Ceasuri de moarte i-a dat!
- Of, voi zâne,
Zâne de câne,
Vă luaţi pe uliţa satului,
Pân' la casa vinovatului,
Pe acela-l seceraţi,
Pe acela-l săgetaţi,
Sângele i-l beţi,
Bun de nmica-l făceţi,
Carnea i-o mâncaţi,
Puterea i-o luaţi
Şi ceasuri de moarte-i daţi!
Că voi de nu i-ţi lua
Cu foarfecele v-oi dumica,
În drum v-oi arunca,
În pulbere v-oi mâna,
În mare v-oi ţâpa,
Să vă topiţi,
Să vă prăpădiţi,
Ca spuma de mare,
Ca roua de soare,
N. să rămâie curat,
Curat şi luminat,
Cum e de Dumnezeu lăsat.
De la mine descântecul,
Leacul de la Dumnezeu sfântul.

Descântec de rânză (Tudor Pamfile - Sărbătorile la români)
Plecă N. pe cale,
Pe cărare,
Se întâlni cu Sfintele în cale,
Şi-l întrebară: - Unde te duci,
Ce lucrezi
Şi unde te călătoreşti?
Înaintea cocoşilor
Îl frânseră,
Îl uciseră,
Până rânza îi şi pierdură.
Rămase cu ameţeală
Şi cu sfrâşală.
Aşa Sfintele se necăjiră
Şi drumu şi-apucară,
La masă bună se puseră.
Ce făcu şi ce lucră,
Ochii şi-i aruncă,
După ele s-apucă
Şi la masă le găsi
Şi cu glas mare se rugă:
- Mă lăsarăţi cu ameţeală,
Cu sfârşală.
Şi Sfintele nici în seamă nu-l băgară.
Rânza, ce făcu, se negăji
Şi se întoarse la locul ei,
Ca fagurul de miere,
Ca pâinea în căpestere.
Rămase omul curat, luminat
Ca argintul strecurat.
Amin, amin, soare în senin,
Rămase omul ca argintul strecurat,
Cum maica Precesta l-a lăsat.

Descântec de săgetătură (Tudor Pamfile - Sărbătorile la români)
A purces N.
Pe cale, pe cărare,
Gras şi frumos,
Tare şi voios.
La mijloc de cale întâlnitu-l-a
Leul cu  leoaica,
Zmeul cu zmeoaica,
Rodie Doamna cu toate fetele
Şi toate nevestele
Şi a zis să le cânt cântecul
Şi să le joc jocul,
Iar eu nici cântecul nu le-am cântat,
Nici jocul nu le-am jucat.
Ele mai tare s-au mâniat,
Carnea mi-au mâncat,
Sângele mi-au băut,
Ca pe-un fuior de cânepă m-a sfărmat,
În mijlocul drumului m-a aruncat,
Iar eu am purces cu glas mare până-n ceruri,
Cu lacrămi până-n pământ,
Nime-n lume nu m-a auzit,
Decât Maria Sfânta Maria,
Maica Domnului
Din poarta cerului
M-a auzit
Şi m-a văzut.
Cum m-a văzut,
Milă i s-a făcut,
La mine a venit.
- O, N., de ce plângi,
De ce te mişeleşti?
- Cum n-oi plânge, Maică Preacurată,
Şi cum nu m-oi mişela,
C-am purces pe cale,
Pe cărare,
Gras şi frumos,
Tare şi voios.
La mijloc de cale,
Întâlnitu-m-a le cu leoaie,
Zmeu cu zmeoaie,
Rodii Doamna cu toate fetele
Şi cu toate nevestele
Şi-a zis să le cânt cântecul
Şi să le joc jocul.
Iar eu nici cântecul nu le-am cântat,
Nici jocul nu le-am jucat.
Ele mai tare s-au mâniat,
Carnea mi-au mâncat,
Sângele mi-au băut,
Ca pe-un fuior de cânepă
M-au sfărâmat.
În mijlocul câmpului m-au aruncat,
Iar eu am purces
Cu glas mare păr' în ceriu,
Cu lacrămi păr' în pamânt,
Nime-n lume nu m-a auzit,
Decât Maria, Sfânta Maria,
Maica Domnului
Din poarta cerului
M-a auzit
Şi m-a văzut.
- O! tu leu cu leoaie,
Zmeu cu zmâoaie,
Ieşiţi de la N.,
Din sânţă,
Din cosânţă,
Din creierii capului,
Din auzul urechilor,
Rădăcina măselelor,
Din vederele ochilor,
Din sute de nodurele,
Din mii de încheieturele,
Că cu mătura v-oi mătura,
Cu săgeata v-oi însăgeta
Şi cu limba v-oi descânta.
Şi vă voi arunca în strohu mării;
Acolo vă aşteaptă
Masă-ntinsă
Cu făclii aprinse.
Să rămâie N. curat,
Luminat,
Ca aurul cel curat,
Ca argintul cel strecurat,
Ca Domnul ce l-a zidit,
Ca maică-sa ce l-a făcut.

Descântec "pentru toate cele": pocitură, deochi, ursită (E. N. Voronca - Datinele şi credinţele poporului român)

Se descântă cu un cuţit părăsit, în usturoi, şi cu acela se unge, sau în apă cu care se spală şi se bea, restul se toarnă pe câne cruciş si, de s-a scutura, nu i-i nimic omului.
Ustur mere şi Maica Precista
Pe-un jij de deal
Cată-n carte,
Cată-n parte,
Cată-n toate părţile
Unde a vedea
Nouă strigoaice
Cu nouă ţânci răi,
Nouă lupoaice,
Ş-a strigat Maica Precista
În gura mare:
Voi nu-l pociţi,
Nu-l săgetaţi,
Nu-l giughieţi,
Da' luaţi giungheturele,
Săgetăturele,
Şi le duceţi
În dealul Galariilor,
Pocitoarea ciutelor.
Voi acolo pociţi,
Acolo giunghieţi,
Acolo săgetaţi
În strachină de argint
Cupele sprijinind.
Da' N. să rămâie
Curat şi luminat,
Ca Dumnezeu ce l-a dat
Şi Maica Precesta ce l-a lăsat,
Alo - haide!

Descântec de ursită (E. N. Voronca - Datinele şi credinţele poporului român)

Descântătoarea ţine în mână un şomultoc legat, în care se află o săgeată făcută din nouă ace de la o vădană, voz de rug şi lemn de răchită, legate toate cu sbici de la cai; mai ţine în mână şi secerea şi cuţitul, iar în altă mână toporul. Pune apă neîncepută în o strachină, pe braţele femeii bolnave, pentru ca să o spele, iar descântătoarea la spate pune secerea, cuţitul şi şomultocul în formă de cruce pe cap, pe umere, pe spate, descântând, ca să-l alunge pe diavolul, căci ursita e cu "ceas rău" şi el de acelea se înspăimântaeză, căci el e prost şi de frică fuge.
Hai, vacă roşă, că eu te henesc,
De pe trupul femeiei işteia,
De pe ursita ei, de pe bărbatul ei,
De pe casa ei, de pe copiii ei,
De pe toată gospodăria ei.
Că de nu te-i heni,
Eu cu toporul capul ţ-oi tăia,
Cu secerea te-oi secera,
Cu cuţitul te-oi junghia,
Cu acele te-oi împunge,
Cu rug, ruguleţ te-oi alunga
Din trupul femeiei işteia,
Din capul ei, din oasele ei,
Din mânile ei, din vinele ei,
Din toate încheieturele ei,
Să te duci, duh rău,
Întopsicat şi împeliţat,
Din ceasul acesta înainte,
Că eu oi veni şi te-oi mai cerca
Şi daca te-oi mai afla
Cu toporul te-oi tăia,
Cu secerea te-oi secera,
Cu cuţitul te-oi junghia,
Cu acele te-oi împunge,
Cu săgeata te-oi săgeta,
Cu rug rugit te-oi alunga
Din capul femeiei işteia,
Din trupul ei, din mânile ei,
Din oasele ei, din vinele ei,
Din toate încheieturile ei.
Să ieşi din ceasul ăsta înainte
Pe degetul stâng,
Ca prin urechile acului.
de sluţit să n-o sluţeşti,
De muţit să n-o muţeşti,
Semn sa nu-i faci,
Bortă să nu-i laşi.
De la dânsa să te porneşti
Unde te trimit eu:
În pădure măiastră,
În stâncă şi-n piatră,
Care nu trebuieşti,
Că acolo e casa şi locul tău.
Nu în capul femeiei,
Nu în trupul ei, nu în mânile ei,
Nu în sângele ei, nu în vinele ei,
Nu în încheieturele ei.
Să te duci, să te porneşti,
Să ieşi pre sus, prin căpriori,
Să nu te atingi nici de nori,
Nici de pământ,
Să te duci ca un vânt:
Pe sub garduri,
Să nu te atingi de nime,
Nici de om, nici de vită.
Să te duci, să te porneşti,
Să nu gândeşti să te-ntorci,
Că eu cu armele mele,
Pulbere şi ozdrele
Te-oi face cu armele mele!
Ieşi şi te du:
Unde cucoş negru nu cântă,
Unde pasăre nu ciripeşte,
Vacă nu rage,
Oaie nu paşte.
În stâncă şi-n piatră te propeşti,
Că acolo trebuieşti.
Acolo ţi-i casa ta,
Acolo ţi-i locaşul tău.
Nu veni asupra femeiei işteia,
Ca porcii grohăind,
Ca caii fornăind,
Că eu pulbere şi ozdrele
Te-oi face cu armele mele!
Că eu pomană-mi fac cu femeia asta,
Cu casa ei, cu barbatul ei,
Cu copiii ei, cu gospodăria ei.
Eu am venit să te scot,
Din trupul ei, din picioarele ei,
Din sângele ei, din vinele ei,
Din toate încheieturile ei.
Că de nu-i heni
Eu cu toporul capul ţ-oi tăia,
Cu secera te-oi secera,
Cu cuţitul te-oi înjunghia,
Cu suliţa te-oi împunge,
Cu acele te-oi străpunge,
Cu pieptenele te-oi smulge,
Cu rug, ruguleţ te trag.
Fugi, duh rău,
Întopsicat şi-mpeliţat,
Că eu cu armele mele
Te-oi face praf şi ozdrele!

Descântec de junghi (E. N. Voronca - Datinele şi credinţele poporului român)
Stăi junghi, nu junghie! că mă duc la arat şi la samanat.
Stăi, că dacă nu-i sta, munca cânepei ţ-oi da!
Stăi, că mă duc la cules şi mă duc la topit,
Stăi, junghiule, stăi, că dacă nu-i sta, munca cânepei ţ-oi da!
Mă duc la scos din baltă şi la întins, la uscat,
Stăi, junghiule, stăi, că dacă nu-i sta, munca cânepei ţ-oi da!
Stăi, junghi, că mă duc la bătălăet şi la meliţat, şi la periet.
Stăi, că daca nu-i sta, munca cânepei ţ-oi da!
Şi mă duc la tors, la jăghiet şi la depanat,
Stăi, că dacă nu-i sta, munca cânepei ţ-oi da.
Stăi, junghi de junghiet, că mă apuc de urzit,
Stăi, că dacă nu-i sta, munca cânepei ţ-oi da!
Stăi că mă apuc de nividit şi de ţesut,
Stăi, că dacă nu-i sta, munca cânepei ţ-oi da!
Pânza am gătit şi cămeşa am croit.
Cămeşa o am purtat şi peteci în gunoi o am aruncat.
Cum nu s-a ales nimic din cămeşă,
Aşa să nu se aleagă nimic din junghi!
Apoi se înnoadă în apă nouă cioturi descântând:
La fântâna răsădită
Este-o fată despletită
Cu-n ochi de apă
Şi cu unul de foc.
Ochiul cel de apă
Strânge pe cel de foc.

Descântec de dragoste şi de ursită (E. N. Voronca - Datinele şi credinţele poporului român)

Se descântă la soc, la alun şi la măr dulce. Se iau trei mlade de soc, trei de alun şi trei de măr dulce. Se descântă la fiecare copac şi beţele se pun sub cap, apoi visezi ursitoriul - şi vine.
Soc Solomon! Soc solomon!
Eu cu soc te solomonesc,
Cu inimă bună şi mare dragoste
La mine te îndoiesc.
Eu cu alun adun
Omul cel bun.
Eu cu alun te-adun
Şi cu măr dulce te îndulcesc
Şi la mine te pronesc,
La mine te sosesc.
Vii? Vin!
Vii? Vin!
Da' de nu-i veni şi nu-i veni,
Inima din tine pe loc a plesni.
Da' de nu-i pleca şi nu-i pleca,
Inima din tine pe loc a crăpa.
Iuti şi degrabă să porneşti,
La mine să soseşti!
Eu când la tine am gândit,
Mie noaptea mi-a părut
Că eşti un câne jupit.
Şi tu când ai gândit la mine
Ţi s-a părut că sunt o căţea buhoasă.
Dar eu mai tare ţie să-ţi par mai frumoasă.
Da' cum să-ţi par eu ţie?
Ţie să-ţi pară că tu eşti
Într-o casă de aur îmbrăcată
Şi cu mine te-ai sărutat
Şi cu mine te-ai dezmierdat

Descântec de dragoste (E. N. Voronca - Datinele şi credinţele poporului român)

Se descântă la gura cuptorului, la foc, în trei marţi seara, cu trei smicele de alun, învălind focul.
Foc, focuşorul meu,
Eu te-oi învăli,
Tu nu te învăli,
Eu voi dormi,
Tu nu dormi,
Eu voi somna,
Tu nu somna,
Eu voi visa,
Tu nu visa,
Să te faci laur, balaur,
Cu solzii de aur,
Să te duci la ursitorul meu,
Să-l împungi, să-l străpungi,
Cu nouă cozi întorcătoare,
Cu nouă picioare îmblătoare,
Cu nouă împungătoare
Şi să mi-la duci:
Prin păduri fără sine,
Prin oraş fără ruşine,
Cu gura căscată,
Cu limba dabalazată.

Descântec pentru luat mana de la vite (S. Fl. Marian - Mitologie românească)

Vrăjitoarea care are de gând să ia mana de la vite pleacă pe la două ore din noaptea de Sf. Gheorghe din sat la câmp, mută, fără să scoaţă un cuvânt din gură. Ajungând la câmp, unde ştie ea că are să vină copiii lui N. cu vacile să le pască, îşi leagă de piciorul stâng un senic şi începe să umble prin iarbă până când se umple senicul de rouă, şi atunci rosteşte următorul descântec:
Plecai de dimineaţă
Pe rouă, pe ceaţă,
Pe rouă nepăscută,
Cu roua în picioare,
Cu ceaţa în spinare,
Cu senicul legat
La piciorul ăl stâng.
Ţur,
Pur
La mine,
La Opriţa.
Ţure,
Pure,
Că-l strânsei cu senicul,
Îl strânsei
Şi laptele-i adunai.
Nu luai roua pe senic,
Ci luai laptele N.-ei.
La ea apătos
Şi zeros,
Dar la mine untos.
La mine lapte gros
Şi la ea uscat.
După ce rosteşte aceste cuvinte se întoarce iar mută acasă.


Descântec de mătrice (S. Fl. Marian - Naşterea)

Se ia untură râncedă, veche de mai mulţi ani, şi aceea se pune într-un vas. Apoi, cu un cuţit de şatră, închegător şi barem cu două tăişuri, la care cuţit e de lipsă să fie ceva parte făcută din aramă, ţinându-le în mâna dreaptă şi atingând continuu cu el untura cea râncedă, se zice următorul descântec:
Mă luai,
De la masa mea,
Mă dusei
De la casa mea,
De la masa mea,
Pe cale,
Pe cărare.
Când fusei la mijloc de cale,
La mijloc de cărare,
Mătricele mă-ntâmpinară,
Mătricele cu frecatul cel mare,
Mătricele cu 99 de feluri,
Mătricele de 99 de neamuri.
Pe gură mi s-o băgat,
Prin oase mi s-o-nşirat.
Io prinsei a mă cânta,
Prinsei a mă văieta.
Nime-n lume nu mă vede,
Nime-n lume nu m-aude,
Numai singur Maica Sfântă
Deasupra pământului
Din naltul cerului,
Din poarta raiului.
Maica Sfântă mă-ntrebă:
- Ce te cânţi,
Ce te vaieţi?
- Da' cum nu m-oi cânta,
Cum nu m-oi văieta?
Mă luai de la casa mea,
De la masa mea,
Pe cale, 
Pe cărare.
Când fusei la mijloc de cale,
La mijloc de cărare,
Matricele mă-ntâmpinară.
Matricele cu lucru rău,
Matricele cu rândul lor
Matricele cu frecatul cel mare,
Matricele de 99 de feluri,
Matricele cu 99 de neamuri.
Pe gură mi s-o băgat,
Prin oase mi s-o-nşirat.
- Oh! fiica mea!
Nu te cânta,
Nu te văita,
Nu gândi nemică.
Nu ţi-a fi nemică
Cuţitu' de şatră
În mâna dreaptă
Luao-i,
În untură râncedă cota-ţi-oi,
La Marea Roşie duce-le-oi.
Acolo să peie,
Să respeie,
Ca spuna de mare,
Ca scopitul sub picioare,
Tu sănătoasă să rămâi.

Descântec de deochi (S. Fl. Marian - Naşterea)

Descântătoarea ia mai întâi nouă cărbuni aprinşi şi-i aruncă într-un vas cu apă ne-ncepută; după aceea, ia nouă bucăţele de fier de găsit sau trei frigări, le leagă pe toate la un loc cu o brăţară de coasă, le pune la încălzit şi apoi, scoţându-le din foc şi începând a descânta cu dânsele apa din vasul în care s-au aruncat mai înainte cei nouă cărbuni aprinşi, zice:
Sub o salcie răsădită,
Şade-o fată despletită,
Cu un ochi de apă
Şi unul de foc.
Şi cum l-o cuprins,
Pe loc l-o şi stâns.
Aşa să se stângă
Şi să mi se ducă
Deochiul de la N.,
Deochiul de om negru,
Ponegru,
Deochiul de femeie neagră,
Poneagră,
Deochiul de fată neagră,
Poneagră,
Deochi de câmp veştejit,
Deochi de vănt rău cumplit,
Deochi de multe şi mărunte:
De strigare,
Restrigare
Şi căscare,
De răhnă
Şi neodihnă.
Pasăre albă,
Cu dalbă!
Pici de ici, pici de colea,
Pici de la nepoata mea.
Pici deochi
Dintre ochi!
Să nu rămâie rău
În trupul său.
Cât un fir de mac,
În patru despicat,
În drum aruncat,
Să pice,
Să răspice,
Ca roua de soare,
Ca stupitu-n cărare,
Ca spuma de mare,
N. să saie,
Să răsaie,
Curată,
Luminată,
Ca Dumnezeu, când o făcut-o,
Ca maică-sa când o născut-o,
Ca argintul strecurat,
Ca aurul cel curat,
Ca soarele pe senin,
În veci, amin!
De la mine descântecul,
De la Maica Domnului leacul!


[Imaginea folosita pentru background are la origine o fotografie de undeva de pe Internet si va fi creditata cand voi regasi sursa.]
Daca din intamplare autorul ajunge pe aceasta pagina il rog sa ma contacteze fie pentru a specifica sursa, fie pentru a inlatura imaginea.


1 sep 2002 -