Index Index

Mitologie




A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V X Z


Line


Hades, zeul împărăţiei subpământene, fiul lui Cronos şi al Rheei. Ca şi ceilalţi fraţi ai săi, când s-a născut, Hades a fost înghiţit de tatăl său, apoi dat afară. Mai târziu a participat la lupta dusă de olimpieni împotriva titanilor. Când s-a făcut împărţirea Universului, lui Zeus i-a revenit Cerul, lui Poseidon - Marea, iar lui Hades - lumea subpământeană. Hades sălăşluia în împărăţia umbrelor, pe care o cârmuia alături de soţia sa, Persephone (în legătură cu răpirea Persephonei vezi şi Demeter). El nu îngăduia nimănui, o dată ajuns acolo, să mai vadă lumina zilei. Când Heracles a trecut hotarele Infernului s-a lovit de împotrivirea lui Hades, pe care l-a rănit cu o săgeată, silindu-l să se refugieze în Olympus. Numele de Hades era evitat de cei vechi, care se fereau să-l pronunţe, socotindu-l aducător de nenorociri. Cel mai adesea el era invocat sub numele de Pluto (Zeul cel bogat), aluzie la bogăţiile nemăsurate care se ascundeau în măruntaiele pământului.

Haemon 1. Fiul lui Creon, regele cetăţii Thebae, şi logodnicul Antigonei. Când a aflat de hotărârea tatălui sau de a o închide pe Antigone de vie în mormântul labdacizilor, Haemon s-a sinucis. 2. Fiul lui Polydorus şi nepotul lui Cadmus. 3. Tatăl lui Thessalus. De la numele lui ţinutul Thessalia se numea în vechime Haemonia.

Halaessus = Halesus.

Halesus, unul dintre însoţitorii (sau fii) lui Agamemnon, originar din Argos şi venit în Italia pe vremea războiului troian. A luptat alături de Turnus împotriva lui Aeneas şi a fost ucis în luptă de Pallas.

Halcyone = Alcyone.

Halirotiu = Halirrhothius.

Halirrhothius, fiul lui Poseidon şi al nimfei Euryte. Fiindcă a încercat să o necinstească pe Alcippe, fiica lui Ares şi a lui Aglauros, a fost ucis de către zeul războiului. Văzându-şi fiul mort, Poseidon l-a adus pe Ares în faţa judecăţii zeilor. Zeul ucigaş a fost însă achitat, iar locul unde s-a ţinut judecata a fost numit de atunci Areopagus.

Hamadriade = Hamadryades.

Hamadryades, nimfe ale copacilor.

Haos = Chaos.

Harite = Charites.

Harmonia, fiica zeului Ares şi a Aphroditei (într-o altă variantă, a lui Zeus şi a Electrei), căsătorită cu Cadmus. De numele ei au rămas legate nişte daruri faimoase pe care le-a primit la nuntă: e vorba de un colier dăruit de Hephaestus şi de o rochie din partea zeiţei Athena. Aceste daruri, - îmbibate cu o otravă ucigătoare de către doi zei care nu puteau uita legătura nelegiuită dintre Ares şi Aphrodite, părinţii Harmoniei, - aveau să aducă nenorocire urmaşilor Harmoniei şi aveau să joace un rol hotărâtor în organizarea expediţiei celor şapte împotriva cetăţii Thebae, precum şi a expediţiei epigonilor (vezi şi Amphiaraus şi Eriphyle).

Harpalic = Harpalycus.

Harpalica = Harpalyce.

Harpalyce, fiica regelui trac Harpalycus. Crescută de mică prin tabere, ducând o viaţa de războinic, Harpalyce lupta cot la cot cu tatăl ei, pe care o dată, într-o încăierare, l-a salvat chiar de la moarte. Obişnuia să organizeze şi să conducă dese incursiuni de jaf, dar a fost prinsă şi ucisă în cele din urmă de nişte păstori.

Harpalycus 1. Unul dintre fii lui Lycaon. 2. Unul dintre însoţitorii lui Aeneas, ucis în lupta cu rutulii. 3. Rege al Thraciei, tatăl Harpalycei.

Harpii = Harpyae.

Harpyae, genii înaripate din generaţia preolimpienilor, fiicele lui Thaumas şi ale oceanidei Electra (într-o variantă, ale Geei). Erau considerate, în general, trei la număr: Aello, Celaeno şi Ocypete şi aveau înfăţişarea unor păsări de pradă cu capete de femei. Din unirea uneia dintre ele cu Zephyrus, s-au născut Xanthus şi Balius - caii lui Achilles - precum şi caii dioscurilor. Harpiile erau supranumite "răpitoarele", deoarece se credea că răpeau copiii şi sufletele morţilor. Din porunca Herei ele au spurcat bucatele ce se aflau în faţa nefericitului rege Phineus. Acesta a cerut ajutorul boreazilor (Zetes şi Calais), care le-au biruit şi le-au pus pe fugă. Harpiile intervin şi în legenda regelui Pandareos, răpindu-i fetele.

Hebe, zeiţa veşnicei tinereţi, fiica lui Zeus şi a Herei. Le turna zeilor la masă nectar în cupe, până în ziua când a fost înlocuită cu Ganymedes. S-a căsătorit cu Heracles după apoteozarea eroului. În mitologia romană, Hebe purta numele de Iuventas.

Hecabe = Hecuba.

Hecale, bătrână sărmană, care l-a adăpostit în coliba ei pe Theseus, în noaptea care a precedat vânătoarea taurului de la Marathon. La întoarcere, după victorie, eroul a găsit-o moartă. În amintirea ei, Theseus i-a înălţat un sanctuar lui Zeus.

Hecate, divinitate misterioasă, identificată adeseori cu Artemis. Era fiica lui Perses şi a Asteriei. La început, Hecate era considerată drept o divinitate binevoitoare, care împărţea oamenilor felurite binefaceri: prosperitate, victorie, succese etc. Mai târziu ea trece drept o divinitate care cârmuieşte lumea subpământeană şi, în această calitate, este protectoarea vrăjilor, a descântecelor şi a tuturor manifestărilor legate de magie. Statuia ei, înfăţişând o femeie cu trei capete, se afla la toate răspântiile drumurilor - locuri socotite prin excelenţă potrivite pentru magie - fapt pentru care era denumită şi Trivia.

Hector, celebru erou troian (cunoscut din Iliada), fiul regelui Priamus şi al Hecubei şi soţul Andromachăi, cu care a avut un fiu: pe Astyanax zis şi Scamandrius. Hector era cel mai viteaz dintre troieni. Ştiind dinainte că avea să moară în luptă ucis de Achilles, că cetatea lui avea să fie distrusă, el a continuat totuşi să lupte alături de ai săi. În cel de-al zecelea an de război, când luptele se dădeau sub zidurile Troiei, Hector seamănă groază şi moarte în tabăra grecilor. După ce-i ucide pe cei mai vajnici dintre ei, în frunte cu Patroclus, după ce conduce atacul dezlănţuit de troieni împotriva corăbiilor greceşti, pe care le incendiază, Hector rămâne singur afară din cetate, să-l înfrunte pe Achilles. El este fugărit de trei ori în jurul zidurilor Troiei de către eroul "cel iute de picior" şi cade, răpus de mâna lui, sub privirile îngrozite ale părinţilor săi, care urmăresc lupta de sus, de pe ziduri. Cadavrul lui Hector e legat de carul lui Achilles şi târât de către acesta prin pulbere, apoi dus în tabăra ahee. Mai târziu, la cererea şi rugăminţile lui Priamus, Achilles îl înapoiază troienilor, care-l ard pe rug, cu mare cinste.


Hecuba, fiica frigianului Dymas (sau a lui Cisseus, regele tracilor) şi cea de-a doua soţie a lui Priamus, regele Troiei. A avut numeroşi copii care, mai toţi, au murit sub zidurile Troiei sau, după distrugerea cetăţii, au fost duşi în captivitate. Printre ei se numărau: Hector, Paris supranumit şi Alexander, Creusa, Laodice, Polyxena, Cassandra, Deiphobus, Helenus, Antiphus, Polydorus, Troilus etc. Înainte de naşterea lui Paris, Hecuba a avut un vis ciudat. Prezicătorii i l-au tălmăcit spunându-i ca fiul care avea să-l nască va atrage ruina cetăţii sale. La naşterea lui Paris, Hecuba pregetă să-şi ucidă însă copilul. Temându-se totuşi de împlinirea destinului, îl abandonează pe muntele Ida. Mai târziu Paris vine însă la Troia şi prezicerea se împlineşte. După distrugerea Troiei, Hecuba a revenit drept pradă de război lui Odysseus. Copleşită de durerea de a-şi fi văzut rând pe rând copiii ucişi, înainte de a pleca în captivitate, e nevoită să asiste neputincioasă la sacrificiul fiicei ei, Polyxena. Urcându-se pe corabie, vede trupul neînsufleţit al fiului ei Polydorus, aruncat de valuri la ţărm. Polydorus fusese ucis de către regele Polymnestor spre a fi jefuit. Înainte de plecare, împreună cu celelalte femei troiene, Hecuba găseşte totuşi răgazul şi puterea necesară ca să răzbune moartea fiului ei. Îmbarcându-se apoi din nou, Hecuba scapă de urmărirea însoţitorilor lui Polymnestor care vor să o pedepsească, şi-şi găseşte refugiul şi moartea în valurile mării. După o altă versiune, ea ar fi fost metamorfozată într-o căţea.

Hecube = Hecuba.

Hefaistos = Hephaestus.

Hele = Helle.

Helen = Helenus.

Helena, "cea mai frumoasă dintre muritoare", era fiica lui Zeus şi a Ledei. Ea s-a născut dintr-un ou, rezultat din împreunarea lui Zeus - care luase înfăţişarea unei lebede - cu Leda, soţia regelui Tyndareus. Despre frumuseţea Helenei s-a dus vestea de timpuriu. Încă copilă fiind, ea a fost răpită de către Theseus, ajutat de prietenul lui, Pirithous, şi dusă în Attica. Eroul a lăsat-o acolo în paza mamei lui, Aethra, şi a plecat în Infern pe urmele Persephonei. În lipsa lui Helena este găsită de fraţii ei, Castor şi Pollux, care porniseră să o caute, şi este dusă, împreună cu Aethra, din nou acasă. Tyndareus, tatăl ei pământesc, o căsătoreşte cu Menelaus, cu care Helena are o fiica, Hermione. Sosirea lui Paris în casa lui Menelaus are drept rezultat răpirea Helenei, pe care, în urma judecăţii făcute de Paris pe muntele Ida, zeiţa Aphrodite i-o promisese acestuia în dar. Helena îl însoţeşte pe Paris la Troia şi acest fapt are drept rezultat războiul troian, în care grecii se bat zece ani încheiaţi. După moartea lui Paris, căzut în luptă, Helena se căsătoreşte cu unul dintre fraţii lui, Deiphobus, pentru ca, în cele din urma, să se împace cu Menelaus şi să redevină soţia lui. Cei doi rătăcesc însă opt ani pe mare, până să ajungă în sfârşit acasă, la Sparta. După o altă versiune, Helena s-ar fi căsătorit după moarte cu Achilles, alături de care ar fi trăit o viaţă veşnică, plină de desfătări, pe o insula albă, aflată departe, la capătul lumii.

Helene = Helena.

Helenus, fiul lui Priamus, regele Troiei, şi al Hecubei. Ca şi sora sa Cassandra, Helenus fusese înzestrat de Apollo cu darul profeţiei. A participat la războiul troian, luptând alături de Hector, şi a fost rănit de către Menelaus. După moartea lui Paris s-a numărat printre pretendenţii la mâna Helenei. A fost respins însă în favoarea lui Deiphobus şi, simţindu-se jignit, s-a retras pe muntele Ida. Acolo a fost luat prizonier de greci, cărora le-a dezvăluit - graţie darului sau de prezicător - ce condiţii trebuiau îndeplinite pentru ca Troia să poată fi cucerită: Pyrrhus, fiul lui Achilles, să lupte în rândurile grecilor, Palladium, statuia miraculoasă căzută din ceruri, să fie luată de la troieni şi grecii să pună mâna pe osemintele lui Pelops. După incendierea Troiei, Helenus a revenit, ca pradă de război, lui Pyrrhus pe care l-a salvat de la moarte sfătuindu-l - tot graţie darului său de prezicător - să nu aleagă drept cale de întoarcere marea, pe care avea să piară întreaga flotă a grecilor. Mai târziu, Helenus s-a căsătorit cu Andromacha, cu care a avut un fiu, Cestrinus. După moartea lui Pyrrhus i-a urmat la tron, căpătând o parte din regatul acestuia. Când Aeneas, în drum spre Italia, a trecut prin Epirus, el a fost găzduit acolo de către Helenus.


Heliade = Heliades.

Heliades, fiicele lui Helios şi ale Clymenei şi surorile lui Phaethon. Când Phaethon a fost ucis de trăsnetul lui Zeus, surorile lui l-au plâns atât încât lacrimile lor s-au transformat în ambră şi ele însele au fost metamorfozate în plopi.

Helice 1. Una dintre nimfele care l-au crescut pe Zeus. Ca să o ferească de răzbunarea lui Cronos, care voia s-o pedepsească pentru că l-a ocrotit pe Zeus, acesta din urmă a transformat-o pe Helice într-o constelaţie, numită Ursa Mare. 2. Fiica lui Solinus şi soţia lui Ion.

Helicon, munte situat în Boeotia, închinat lui Apollo şi muzelor. Era socotit drept lăcaşul acestora din urmă, cărora - de la numele lui - li se spunea şi Heliconi(a)des. În pădurile Heliconului se aflau cele două izvoare celebre, închinate deopotrivă muzelor: Aganippe şi Hippocrene.

Helios, "Soarele", era o divinitate solară, asemănătoare - şi uneori identificată - cu Apollo. Aparţinea generaţiei preolimpiene: era fiul lui Hyperion şi al Theiei şi frate cu Selene şi cu Eos. Helios, închipuit ca un tânăr frumos şi puternic, este zeul care aude şi vede totul. Vestit de Aurora, care-l precede, el străbate zilnic bolta cerească pe carul său tras de patru cai iuţi. Seara Helios coboară în apele oceanului, unde-şi scaldă şi-şi răcoreşte caii înfierbântaţi, el însuşi odihnindu-se într-un palat de aur, de unde porneşte din nou la drum în ziua următoare. Cu oceanida Perse, Helios are mai mulţi copii: Circe, Aeetes regele Colchidei, Pasiphae şi Perses. Cu oceanida Clymene, una dintre surorile soţiei lui, are mai multe fiice (vezi Heliades). Acestea din urmă îi păzesc faimoasele cirezi de boi din care s-au înfruptat tovarăşii lui Odysseus. În mitologia romană Helios se numea Sol.

Helius = Helios.

Helle, fiica lui Athamas şi a lui Nephele şi soră cu Phrixus. Salvată împreună cu fratele ei de furia lui Ino, de către un berbec zburător, Helle îşi găseşte moartea în apele mării care în amintirea ei poartă numele de Hellespontus.

Hellen, regele Phthiei, strămoşul mitic al grecilor (numiţi si eleni), era fiul lui Deucalion şi al Pyrrhei. Cu nimfa Orseis, Hellen a avut trei fii: Dorus, Aeolus şi Xuthus, de la care-şi trag numele, la rândul lor, cele trei "ramuri" ale elenilor: dorienii, eolienii si ionienii. Ultimii - ionienii - îşi trag de fapt numele de la Ion, fiul lui Xuthus.

Hemera, fiinţă primară, reprezentând forţele zilei şi ale luminii.

Hemon = Haemon.

Hephaestus, fiul lui Zeus şi al Herei, era considerat drept zeul focului. Hephaestus era şchiop. Infirmitatea lui se datora fie faptului că fusese aruncat de Zeus din înaltul cerului, fiindcă în cursul unei dispute dintre părintele zeilor si Hera el luase apărarea mamei sale, fie faptului că se născuse infirm şi, ruşinată, Hera îl aruncase în mare, de unde a fost luat şi crescut de Tethys. Timp de nouă ani Hephaestus a trăit într-o grotă din fundul mării, după care a fost readus în Olympus. Reşedinţa sa de predilecţie a rămas însă muntele Aetna din Sicilia. Acolo, în atelierele fierăriei lui divine, ucenicii săi - ciclopii - prelucrau fierul şi celelalte metale. Din mâinile dibace ale zeului făurar ies tot felul de obiecte minunate: un tron de aur dăruit Herei, armele lui Achilles lucrate la rugămintea lui Thetis, trăsnetele lui Zeus, faimosul colier al Harmoniei etc. Hephaesus a fost cel care a ajutat la naşterea Athenei înlesnind ca zeiţa să iasă din capul divinului ei tată, şi tot el a modelat, din ţărână, trupul Pandorei. Hephaestis a fost cel care l-a ţintuit şi pe Prometheus de muntele Caucasus. Deşi înzestrat cu un fizic urât, Hephaestus era considerat când soţul uneia dintre graţii, când - de cele mai multe ori - drept soţul Aphroditei care, ce e drept, îi era infidelă (Cu privire la episodul amoros dintre zeiţa frumuseţii şi Ares, în care cei doi sunt prinşi într-o plasă de către Hephaestus, vezi si denumirile acestora). Lui Hephaestus îi sunt atribuiţi mai mulţi copii (vezi şi Erichthonius).

Hera, fiica lui Cronos şi a Rheei, a fost şi ea înghiţită, imediat după naştere, împreună cu ceilalţi fraţi ai ei, de către Cronos. În timpul luptei dintre Zeus si Cronos, Hera a fost încredinţată zeiţei Tethys şi lui Oceanus, care au crescut-o. Mai târziu, ea s-a căsătorit cu fratele ei Zeus, devenind "soţia legitimă" a stăpânului lumii. În această calitate ea era considerată drept protectoarea căminului, a căsătoriei şi, în general, a femeilor măritate. Cu Zeus, Hera a avut patru copii: pe Ares, Hebe, Hephaestus şi Ilithyia. Împărţind tronul, dar nu şi puterea marelui ei stăpân, Hera e adesea înfăţişată ca o soţie geloasă şi nesăbuit de violentă, care uşor se simte jignită şi nu pregetă să se răzbune crunt pentru toate infidelităţile săvârşite de soţul ei. Adeseori mânia ei se vădeşte capricioasă şi nejustificată. Jignirea adusă de judecata lui Paris frumuseţii ei, de pildă, a contribuit în cea mai mare măsură la declanşarea războiului troian, iar pe Tiresias l-a lipsit de vedere pentru simplul fapt că a îndrăznit să-şi exprime o părere care nu a fost pe placul ei. Hera urmăreşte în egală măsură atât pe muritoarele iubite de părintele zeilor, ca de pildă Io, pe Semele sau pe Callisto, cât şi pe copiii acestora: Heracles, Dionysos etc. Rareori îi sprijină pe muritori, ca, de pildă, pe Achilles, Menelaus, argonauţi etc. În mitologia romană Hera era identificată cu Iuno.

Heracles, vestit erou grec, neîntrecut în forţă şi vitejie şi care, după moarte, a fost primit în rândul zeilor devenind nemuritor. Heracles - numit de către romani Hercules - era fiul lui Zeus şi al Alcmenei. Pentru a se uni cu Alcmene, Zeus a luat chipul şi înfăţişarea soţului ei, Amphitryon, plecat să lupte împotriva teleboenilor. Din unirea Alcmenei cu Zeus s-a născut Heracles, iar din unirea Alcmenei cu Amphitryon, sosit imediat după aceea, s-a născut Iphicles, frate geamăn cu Heracles. Dându-şi seama de originea divină a lui Heracles, Amphitryon a consimţit să-l crească în casa sa, alături de Iphicles. Gelozia Herei faţă de Alcmene s-a manifestat însă de timpuriu, încă înainte de naşterea copilului. Fiindcă Zeus - ca să-şi ocrotească viitorul fiu - făgăduise regatul Argosului primului urmaş care se va naşte din Perseus, Hera a îndemnat-o pe fiica ei, Ilithyia, care patrona naşterile, să întârzie naşterea lui Heracles şi să o grăbească în schimb pe cea a lui Eurystheus, fiul lui Sthenelus. Datorită acestui fapt, Eurystheus se naşte la şapte luni, revenindu-i lui Argosul, iar Heracles e purtat zece luni în pântece de Alcmene. Mânia Herei continuă să se reverse şi după naştere, de data aceasta însă asupra copilului. Într-o noapte, când cei doi fraţi se aflau în leagănul lor, ea le trimite doi şerpi cu gându-l să-l ucidă pe Heracles. Fără să-şi piardă cumpătul, Heracles, deşi avea numai zece luni, îi apucă pe fiecare cu câte o mână şi îi sugrumă, în timp ce Iphicles, îngrozit, trezeşte toată casa cu ţipetele lui. Este un semn în plus pentru Amphitryon cu privire la originea divină a copilului. El îl creşte însă mai departe în casa sa, ca pe propriul său fiu. Când Heracles creşte, el îşi înspăimântă părintele, ucigându-şi dascălul, pe Linus, şi acest fapt îl determină pe Amphitryon să-l trimită pe Heracles la ţară să-i păzească cirezile. Eroul stă acolo până la vârsta de optsprezece ani, când săvârşeşte primul său act de vitejie: ucide leul din Cithaeron, care atacase cirezile tatălui său. Cu această ocazie el se uneşte cincizeci de nopţi la rând cu cele cincizeci de fiice ale regelui Thespius, la care stă în gazdă tot timpul cât durează vânătoarea. După ce ucide fiorosul animal, Heracles se întoarce acasă. Pe drum se întâlneşte cu solii regelui Erginus, trimişi să ridice tributul la care erau supuşi tebanii. El se luptă cu Erginus şi îl învinge. Drept mulţumire că i-a scăpat pe tebani de tributul înjositor, regele Creon i-o dă în căsătorie lui Heracles pe fiica sa, Megara. Cu Megara eroul a avut mai mulţi copii. Urmărindu-l mai departe cu mânia sa divină, Hera îi ia minţile şi, într-un delir furios, îl determină să-şi ucidă copiii. În urma săvârşirii acestei fărădelegi, eroul consultă oracolul de la Delphi. Pentru ispăşire, Apollo îi porunceşte să-i slujească timp de doisprezece ani lui Eurystheus. La cererea acestuia, care îl pune la felurite munci, Heracles săvârşeşte cele douăsprezece mari fapte de vitejie cunoscute sub numele de muncile (isprăvile) lui Heracles.
- Prima muncă este uciderea leului din Nemea, o fiară înspăimântătoare care pustia ţinutul respectiv. Eroul îl sugrumă, apoi îl jupoaie de pielea îngrozitoare la vedere. Înfăţişându-se mai apoi îmbrăcat în această piele lui Eurystheus, acesta, de frică, nu-i îngăduie să pătrundă în cetate ci îi porunceşte să-şi depună prada înaintea porţilor. Cu această ocazie eroul înfiinţează Jocurile Nemeiene.
- A doua muncă a lui Heracles este uciderea hidrei din Lerna. Născută din Typhon şi din Echidna, hidra era un balaur monstruos, a cărui răsuflare ucidea pe oricine îi simţea duhoarea. Ea avea nenumărate capete, care pe măsură ce erau retezate creşteau la loc. Unul dintre capete era nemuritor. Heracles a reuşit sa-i reteze capetele şi, cu ajutorul nepotului său, Iolaus, să-i ardă carnea în locul unde fuseseră, pentru a le împiedica să se mai regenereze. La urmă el îi retează şi capul cel nemuritor şi, îngropându-l în pământ, împinge deasupra lui o stâncă uriaşă. Sângele hidrei era şi el aducător de moarte. De aceea, la plecare, eroul şi-a muiat săgeţile în el, făcându-e astfel veninoase.
- A treia muncă a lui Heracles este prinderea mistreţului de pe muntele Erymanthus. Groaznicul animal a fost urmărit de către erou prin mijlocul unor zăpezi înalte, până când, sleit de puteri, a fost prins.
- A patra muncă a lui Heracles este prinderea unui căprior cu coarne de aur, care aparţinea zeiţei Artemis. Vestit prin iuţeala lui, căpriorul a fost fugărit un an încheiat de către erou, care, în cele din urmă, l-a ajuns în Arcadia si, rănindu-l uşor, a reuşit să-l prindă.
- A cincea muncă a lui Heracles este curăţarea grajdurilor lui Augias. Augias, regele din Elis, avea peste trei mii de vite şi grajdurile care le adăposteau nu mai fuseseră curăţate de peste treizeci de ani. La porunca lui Eurystheus, Heracles s-a legat să le cureţe într-o singură zi, cerându-i o răsplată lui Augias, dacă avea să reuşească. Augias s-a învoit. Atunci eroul a schimbat cursurile râurilor Alpheus şi Peneus şi, abătându-le prin mijlocul grajdurilor, a făcut ca tot gunoiul să fie dus de ape până-n seară. Când şi-a cerut însă plata cuvenită, Augias a refuzat să-şi ţină făgăduiala, fapt pentru care avea să fie pedepsit mai târziu de către erou.
- A şasea muncă a lui Heracles este distrugerea păsărilor stimfalide. În pădurile care împrejmuiau lacul Stymphalis din Arcadia sălăşluiau puzderie de păsări de pradă, care pustiau ţinutul. Heracles le-a stârpit ucigându-le cu săgeţile sale otrăvite.
- A şaptea muncă a lui Heracles este prinderea taurului din Creta. Odinioară, regele Minos voise să-i sacrifice taurul lui Poseidon dar, cucerit de frumuseţea animalului, îl cruţase. Zeul mării se răzbunase, făcând taurul să devină furios. Heracles a reuşit să-l prindă şi i l-a adus lui Eurystheus, care însă i-a redat libertatea.
- A opta muncă a lui Heracles este îmblânzirea iepelor lui Diomedes. Diomedes, regele Thraciei, avea nişte iepe sălbatice pe care le hrănea cu carne omenească. Heracles l-a ucis pe Diomedes şi le-a dat iepelor lui să-i mănânce trupul. După ce s-au ospătat din carnea stăpânului lor, iepele au devenit blânde şi s-au lăsat uşor prinse. Heracles i le-a adus şi pe acestea lui Eurystheus.
- A noua muncă a lui Heracles este dobândirea cingătorii purtate de Hippolyte, regina amazoanelor. Cingătoarea îi fusese dăruită acesteia de însuşi Ares, zeul războiului. Heracles i-o ia, după ce se luptă cu amazoanele, şi o dăruieşte fiicei lui Eurystheus.
- A zecea muncă a lui Heracles este aducerea boilor lui Geryon, tot la porunca lui Eurystheus. Cirezile de boi ale lui Geryon se aflau pe insula Erythia, departe, către apusul lumii. Ca să ajungă acolo, eroul a străbătut deşertul Libyei, apoi Oceanul, iar ca să pună mâna pe boii lui Geryon l-a ucis mai întâi pe Orthrus, câinele cu două capete care-i păzea, apoi pe Eurytion, uriaşul care-i păştea şi, în sfârşit, pe însuşi Geryon, monstrul cu trei trupuri, căruia îi aparţineau. După multe peripeţii, Heracles ajunge cu bine din nou la Eurystheus, nu fără să fi avut de însă de furcă pe drumul de întoarcere cu numeroşi duşmani care îl atacaseră, vrând să-i fure boii.
- A unsprezecea muncă a lui Heracles este culegerea merelor din Grădina Hesperidelor. Merele acestea erau de aur, şi ele aparţineau Herei, care le primise în dar, cu prilejul nunţii ei cu Zeus, de la Gaea. Hera le dusese în Grădina Hesperidelor şi i le dăduse în pază lui Ladon, un balaur uriaş cu o sută de capete. După ce cutreieră mări şi ţări, după ce trece prin Caucasus unde-l eliberează pe Prometheus, Heracles ajunge la hiperboreeni, unde se afla faimoasa grădină, şi, cu ajutorul lui Atlas, izbuteşte să fure merele şi i le duce lui Eurystheus.
- A douăsprezecea - şi cea din urmă - muncă a lui Heracles este aducerea lui Cerberus din împărăţia umbrelor subpământene, cea mai grea încercare la care a fost supus eroul. În îndeplinirea acestei sarcini, el a fost ajutat de Hermes şi de Athena. Ajuns în Infern, Heracles s-a întâlnit cu umbra lui Meleager - căruia, cu această ocazie, i-a făgăduit să o ia în căsătorie pe Deianira - cu Pirithous, cu Theseus şi cu Ascalaphus, pe care i-a scăpat din chinurile la care erau supuşi şi, în sfârşit, cu zeul Hades, care s-a învoit să i-l dea pe Cerberus cu condiţia ca eroul să-l prindă fără să se servească de vreo armă. Strângându-l cu amândouă mâinile de gât, Heracles a reuşit să-l stăpânească pe Cerberus şi să-l târască după el, pe pământ. La vederea lui, Eurystheus a fost atât de înfricoşat încât s-a ascuns şi n-a vrut să-l primească. Neavând ce face cu el, Heracles l-a adus atunci înapoi în Infern.
În afara acestor isprăvi, eroul a săvârşit, în diferite împrejurări, numeroase alte acte de curaj şi vitejie, care i-au adus faima şi l-au făcut renumit. Printre ele se numără: 1. Expediţia întreprinsă împotriva Troiei. Laomedon, regele Troiei, a refuzat să îi dea lui Heracles răsplata cuvenită pentru faptul că eroul a salvat-o pe Hesione, fiica regelui, din ghearele unui monstru îngrozitor. Heracles atacă cetatea, îl ucide pe rege împreună cu toţi fii lui şi i-o dă de soţie pe Hesione lui Telamon, unul dintre tovarăşii lui de arme. 2. Războiul împotriva giganţilor, în care eroul a luptat alături de olimpieni. 3. Războiul împotriva lui Augias, întreprins datorită faptului că regele din Elis refuzase să-i dea plata cuvenită pentru că i-a curăţat grajdurile. Cu ocazia victoriei, eroul a înfiinţat Jocurile Olimpice. 4. Expediţia organizată împotriva Pylosului, unde domnea regele Neleus, expediţie în cursul căreia Heracles îl ucide pe rege împreună cu toţi fiii lui, în afară de unul singur, Nestor. Cu această ocazie Heracles a rănit mai mulţi zei, printre care pe Hera şi pe Ares. 5. Războiul împotriva Spartei (vezi şi Hippocoon), în cursul căruia, deşi învingător, eroul este rănit la mână şi vindecat apoi de către Asclepius. 6. Lupta împotriva driopilor, în care, învins la început, Heracles iese în cele din urmă învingător, îi bate pe driopi şi îi pune pe fugă. Motivul izbucnirii conflictului a fost faptul că o dată, pe când trecea prin ţinutul lor călătorind împreună cu Deianira şi cu fiul său Hyllus, driopii au refuzat să-i dea să mănânce copilului, care era înfometat. 7. Lupta cu centaurii, stârniţi de mirosul vinului pe care eroul îl băuse în peştera lui Pholus. Cu această ocazie a fost ucis de către Heracles şi bunul centaur Chiron. 8. Readucerea Alcestei din regatul subpământean (vezi Admetus). 9. Lupta cu Antaeus. 10. Lupta cu Cycnus, pe care l-a ucis în drum spre Grădina Hesperidelor. 11. Eliberarea lui Prometheus. Traversând Caucasul, pe drumul spre aceeaşi Grădină a Hesperidelor, eroul a ucis vulturul care devora ficatul titanului Prometheus înlănţuit de o stâncă. 12. Lupta împotriva lui Lycaon, fiul lui Ares şi al Pyrenei, care, opunându-se trecerii lui Heracles spre Grădina Hesperidelor, a fost învins şi el de către erou. 13. Lupta cu gigantul Alcyoneus pe care l-a omorât cu măciuca sa, ajutat fiind şi de zeiţa Athena. 14. Prinderea cercopilor. În sfârşit, viaţa eroului, bogată în peripeţii, cuprinde şi alte episoade menite să-i ilustreze forţa şi vitejia. De pildă, este cunoscut episodul luptei dintre Heracles şi zeul apei Achelous, pentru a obţine mâna Deianirei, sora lui Meleager, căruia, în Infern, eroul îi făgăduise să o ia de soţie. După căsătorie, omorând din greşeală o rudă a soţiei sale, Heracles este silit să pornească în exil împreună cu soţia sa, Deianira, şi cu fiul lor, Hyllus. Pe drum Deianira este atacată de centaurul Nessus, care vrea s-o violeze. Heracles îl răneşte mortal cu una din săgeţile sale otrăvite. Înainte de a muri, centaurul îi dăruieşte Deianirei un filtru miraculos, filtru care - după spusele lui - avea să i-l aducă înapoi pe Heracles atunci când ei i se va părea că eroul nu o mai iubeşte. Şiretenia lui Nessus şi gelozia Deianirei aveau să pricinuiască, mai târziu, moartea eroului.
În urma uciderii nedrepte a lui Iphitus, fiul regelui Eurytus, Heracles e atins de nebunie. Pentru a fi "purificat" el se duce la Delphi, dar acolo, insultând oracolul, îşi atrage asupră-şi mânia lui Apollo. În urma omorului şi a sacrilegiului comis, el nu mai poate fi purificat decât dacă se va vinde ca sclav, timpe de trei ani, pentru a-i sluji unui stăpân. Aşa ajunge Heracles în slujba Omphalei, regina Lydiei. E răstimpul în care eroul, robit şi iubit de regină, participă la vânătoarea mistreţului din Calydon. După împlinirea termenului, Heracles se războieşte cu regele Eurytus. Pe vremuri, Eurytus îi refuzase mâna fiicei sale, Iole. Eroul se luptă cu Eurytus, îl ucide şi, cum dragostea pentru fiica acestuia persistă, o ia cu el pe Iole. Aflând, Deianira îi trimite lui Heracles o cămaşă îmbibată cu filtrul lui Nessus, pe care Heracles îl ucisese odinioară. Departe de a-i aduce soţul înapoi, filtrul - răzbunare perfidă a centaurului - face ca veştmântul o dată îmbrăcat să se lipească de trupul eroului şi să ia foc. În zadar se luptă Heracles cu disperare să scape de cămaşa ucigătoare, o dată cu ea smulgându-şi de pe trup fâşii de carne, flăcările ajungându-i până la oase. Atunci, simţindu-si sfârşitul aproape - în timp ce Deianira îngrozită de fapta ei se sinucide - eroul îşi înalţă singur un rug şi se pregăteşte de moarte. El o încredinţează fiului său Hyllus pe Iole şi lasă cu limbă de moarte ca, mai târziu, cei doi să se căsătorească. Îşi dăruieşte apoi arcul şi săgeţile lui Philoctetes şi se urcă pe rugul de mai înainte pregătit. În timp ce flăcările rugului se înalţă, un nor pogoară din ceruri şi cade un trăsnet. Când ceaţa se risipeşte, corpul eroului nu mai există. El a fost luat în Olympus, unde va petrece după moarte în rândul nemuritorilor. Vechea ură a Herei se şterge. Ea îl primeşte acum pe Heracles în lăcaşul zeilor, căsătorindu-l cu fiica ei, Hebe, zeiţa veşnicei tinereţi. Eroul devine nemuritor, drept răsplată pentru vitejia, curajul şi nedreptăţile îndurate pe pământ.

Heraclidae, se numeau toţi descendenţii lui Heracles: atât fiii eroului şi ai Deianirei, cât şi urmaşii acestora. După apoteozarea lui Heracles, copiii săi, urmăriţi de ura lui Eurystheus, au găsit o vreme adăpost la curtea regelui Ceyx, din Trachis. Apoi, cum Eurystheus ameninţa cu războiul, ei au fost siliţi să se refugieze din nou, de data aceasta la atenieni. Eurystheus le-a declarat război şi acestora, dar a fost înfrânt şi ucis în luptă. După victoria repurtată împotriva lui Eurystheus, heraclizii, sub conducerea lui Hyllus, fiul cel mai mare al lui Heracles, s-au îndreptat spre Peloponnesus, patria tatălui lor, cu gândul să se stabilească acolo. Prima încercare se soldează cu un eşec: pe drum ei se întâlnesc cu armata regelui Echemus, care-i învinge. Însuşi Hyllus cade în luptă. Heraclizii mai fac, de-a lungul timpului, câteva tentative de a ajunge în Peloponnesus. Conduşi mai târziu de Aristomachus, sunt din nou înfrânţi şi alungaţi. În schimb, sub conducerea lui Temenus şi a fraţilor săi - Aristodemus şi Cresphontes - izbândesc, reuşind în cele din urmă să ia în stăpânire şi să-şi împartă Peloponnesul.

Heraclizi = Heraclidae.

Hercule = Hercules.

Hercules, denumire dată de romani eroului grec Heracles. În mitologia romană, la isprăvile eroului vin să se mai adauge câteva episoade, ca de pildă, lupta împotriva lui Cacus.

Hermafrodit = Hermaphroditus.

Hermaphroditus, fiul lui Hermes şi al Aphroditei. A fost crescut de nimfe pe muntele Ida până la vârsta de cincisprezece ani, când a pornit să cutreiere prin lume. O dată, pe când se scălda în apele unui lac, nimfa lacului Salmacis s-a îndrăgostit de frumosul tânăr şi a vrut să se unească cu el. Hermaphroditus a respins-o. Atunci ea l-a cuprins în braţe cu sila şi, fiindcă tânărul se zbătea să scape din strânsoare, Salmacis s-a rugat fierbinte zeilor să le unească trupurile pentru totdeauna. Zeii i-au împlinit voia: în locul tânărului şi a nimfei a apărut o singură fiinţă, având ambele sexe. Hermaphroditus se număra printre însoţitorii lui Dionysos.

Hermes, fiul lui Zeus şi al pleiadei Maia, s-a născut într-o peşteră pe muntele Cyllene, din Arcadia. Încă de timpuriu, Hermes şi-a vădit aptitudinile şi talentele. Abia născut, copilul a ieşit din scutece şi a fugit până în Thessalia, de unde a furat cirezile pe care le păştea acolo fratele său, Apollo. Nimeni nu l-a văzut în afară de un cioban, pe nume Battus. După ce a ascuns animalele, Hermes s-a întors înapoi în peştera în care s-a născut. Acolo, la intrare, a găsit o broască ţestoasă şi, cu ingeniozitatea-i caracteristică, a întocmit din carapacea ei o liră. Între timp Apollo a luat urma hoţului şi, ajuns la peştera cu pricina, l-a silit pe Hermes să-i înapoieze vitele. Auzind însă sunetul minunat al lirei, zeul s-a învoit să i le lase în schimbul noului instrument. Mai târziu, tot de la Apollo a primit Hermes şi faimosul caduceu, care a devenit - alături de pălăria cu boruri largi şi de sandalele de aur înaripate - unul dintre atributele zeului. Mândru de isteţimea fiului său, Zeus l-a făcut pe Hermes mesagerul zeilor. În această calitate, în majoritatea legendelor Hermes joacă un rol secundar. El participă, de pildă, la gigantomahie, le însoţeşte pe cele trei zeiţe olimpiene pe muntele Ida, conducându-le în faţa judecăţii lui Paris, îl ajută pe Odysseus să învingă vrăjile Circei, mijloceşte târgul dintre Heracles şi Omphale, la porunca lui Zeus îl însoţeşte prin lume pe micul Dionysos urmărit de mânia Herei etc. Hermes era zeul comerţului şi al călătorilor - şi, pentru acest atribut, i se ridicau statui la toate răspântiile - dar şi al hoţilor şi al borfaşilor. El era protectorul păstorilor şi călăuza umbrelor celor morţi către meleagurile Infernului. În general, era considerat drept patronul muzicii, al oricărei invenţii, al meşteşugurilor etc. În mitologia romană zeul mesager purta numele de Mercurius.

Hermiona = Hermione.

Hermione, unica fiică a lui Menelaus şi a Helenei. A fost făgăduită din fragedă copilărie drept soţie lui Orestes. Mai târziu, după războiul troian, tatăl ei o căsătoreşte cu Pyrrhus, fiul lui Achilles. Dar Pyrrhus o iubeşte pe Andromacha şi, geloasă, Hermione pune la cale uciderea rivalei ei. Între timp, survenind moartea lui Pyrrhus, Hermione se căsătoreşte cu Orestes, cu care are un fiu, pe Tisamenus.

Hero, o tânără preoteasă a Aphroditei, iubită de către Leander. Pentru a o întâlni, Leander pleca în fiecare noapte din Abydos şi traversa înot Hellespontul, ca să ajungă la ea, la Sestus. Într-o noapte, surprins de furtună, tânărul şi-a aflat moartea în valuri. Nevrând să-i supravieţuiască, Hero s-a sinucis şi ea, aruncându-se în mare din înaltul unui turn.

Herse, fiica lui Cecrops şi soră cu Aglauros şi cu Pandrosos. A fost iubită de către zeul Hermes, cu care a avut un fiu, pe nume Cephalus.

Hersilia, în mitologia romană, soţia lui Romulus. După moartea şi zeificarea acestuia sub numele de Quirinus, Hersilia a fost şi ea primită în rândul zeilor, căpătând numele de Hora (Quirini).

Hesiona = Hesione.

Hesione 1. Fiica lui Laomedon, regele Troiei. Fiindcă Laomedon atrăsese asupra cetăţii mânia lui Apollo şi a lui Poseidon, refuzând să le dea plata cuvenită pentru că ridicaseră zidurile cetăţii, zeii s-au răzbunat trimiţând un monstru îngrozitor care-i devora pe locuitori. Fiind consultat, oracolul a cerut să-i fie dată monstrului, pentru ispăşire, însăşi fiica regelui. În timp ce Hesione, înlănţuită de o stâncă, urma să fie înghiţită de înspăimântătoarea fiară, a trecut pe acolo Heracles. El a ucis animalul, salvând-o pe Hesione de la moarte. Din nou Laomedon refuză să-i dea şi lui răsplata cuvenită - cei şase cai pe care i-i făgăduise. Pentru acest fapt, eroul avea să se răzbune mai târziu, organizând o expediţie împotriva lui Laomedon. După ce cucereşte cetatea şi-l ucide pe rege, Heracles i-o dă de soţie pe Hesione lui Telamon, unul dintre tovarăşii lui de arme. 2. Una dintre Oceanide, căsătorită cu Prometheus.

Hesper = Hesperus.

Hesperia, denumire cu care grecii desemnau Italia (după alţii, Hispania), fiindcă era situată la apus de Grecia.

Hesperide = Hesperides.

Hesperides, fiicele lui Atlas (sau, după altă tradiţie, ale lui Zeus, cu Hesperis şi păzitoarele merelor de aur primite de Hera în dar, cu ocazia nunţii ei cu Zeus, de la Gaea. Grădina Hesperidelor se afla la extremitatea vestică a lumii, pe ţărmul Oceanului (într-o altă versiune, la poalele muntelui Atlas).

Hesperus, numit în mitologia romană si Lucifer, era fiul (sau fratele) lui Atlas. Într-o seară, în timp ce se urcase pe munte ca să privească stelele, s-a iscat o furtună şi Hesperus a dispărut fără urmă. Oamenii şi-au imaginat că Hesperus a fost ridicat la ceruri şi transformat într-o stea, steaua înserării, care vesteşte sosirea nopţii.

Hestia, cea mai mare dintre fiicele lui Cronos şi ale Rheei şi soră cu Zeus şi cu Hera. Cu toate că a fost curtată de Apollo şi de Poseidon ea a rămas, cu îngăduinţa lui Zeus, pururea fecioară. Nu părăsea niciodată Olympul şi era considerată, atât de zei cât şi de muritori, drept protectoarea căminului. Atribuţiile ei se suprapuneau cu cele ale Vestei din mitologia romană.

Hiacint = Hyacinthus.

Hiade = Hyades.

Hiante = Hyas.

Hidra din Lerna = Hydra Lernaea.

Higia = Hygiea.

Hil = Hyllus.

Hila = Hylas.

Hilaira, una dintre fiicele lui Leucippus. A fost răpită de către dioscuri împreună cu sora ei, Phoebe, în timp ce mergeau amândouă să se cunune cu fiii lui Aphareus (vezi şi Idas).

Hileu = Hylaeus.

Himeneu = Hymenaeus.

Himera = Chimaera.

Hiperboreeni = Hyperborei.

Hiperion = Hyperion.

Hipermestra = Hypermnestra.

Hipodamia = Hippodamia.

Hipolit = Hippolytus.

Hipolita = Hippolyte.

Hipomedonte = Hippomedon.

Hipomene = Hippomenes.

Hipotadul = Hippotaedes.

Hipote = Hippotes.

Hippocoon, uzurpator al tronului Spartei, după ce i-a gonit pe Tyndareus şi pe Icarius. Heracles i-a declarat război lui Hippocoon, l-a învins şi l-a reînscăunat în locul lui pe Tyndareus.

Hippocrene, Izvorul calului, era denumirea unui izvor consacrat muzelor şi aflat pe muntele Helicon. Se spunea că ar fi ţâşnit pe locul unde a bătut pământul cu copita calul înaripat Pegasus.

Hippodamia 1. Fiica lui Oenomaus, regele din Pisa. Pentru că oracolul îi prezisese ca va muri de mâna ginerelui său, Oenomaus nu voia să-şi mărite fata. Pe numeroşii ei pretendenţi i-a înlăturat unul câte unul, provocându-i la o întrecere de care. Datorită cailor săi neîntrecuţi în iuţeală, el îi învingea pe rând şi îi ucidea. Când s-a prezentat Pelops, Hippodamia, îndrăgostindu-se de frumosul tânăr, a pus la cale un vicleşug împreună cu Myrtilus, vizitiul tatălui ei, făcând ca Pelops să iasă învingător. Oenomaus şi-a găsit moartea în timpul cursei, iar Hippodamia s-a căsătorit cu Pelops. Au avut împreună mai mulţi copii, printre care pe Atreus şi pe Thyestes. 2. Soţia lui Pirithous. Din cauza ei s-a iscat lupta dintre centauri şi lapiţi.

Hippolyte, regina amazoanelor, era fiica lui Ares şi a Otrerei şi soră cu Antiope şi cu Melanippe. La porunca lui Eurystheus, Heracles i-a luat cingătoarea şi a ucis-o. După o altă versiune, Hippolyte s-ar fi unit cu Theseus, cu care a avut un fiu, pe Hippolytus.

Hippolytus 1. Fiul lui Theseus şi al Hippolytei (sau al Antiopei), regina amazoanelor. Fiindcă nesocotea farmecele şi puterea Aphroditei, zeiţa dragostei s-a răzbunat pe Hippolytus, făcând-o pe Phaedra, cea de-a doua soţie a lui Theseus, să se îndrăgostească de el. Respinsă de către tânărul căruia îi mărturiseşte dragostea ei, Phaedra, de teama de a nu fi dată în vileag, îl pârăşte pe Hippolytus în faţa soţului ei, spunându-i că ar fi încercat să o necinstească. Mâniat, dar totodată nevoind să-şi pedepsească singur propriul fiu, Theseus îl roagă pe Poseidon să-l răzbune. La rugămintea sa, zeul mării trimite un monstru marin, care îi iese înainte tânărului ce se plimba pe ţărm în carul său. Speriaţi, caii o iau la fugă, carul se răstoarnă şi Hippolytus îşi găseşte moartea zdrobit de pietre. Aflând moartea lui, Phaedra se spânzură. 2. Gigant ucis de către Hermes în gigantomahie.

Hippomedon, unul dintre cei şapte eroi care au participat la prima expediţie organizată împotriva cetăţii Thebae (vezi şi Adrastus).

Hippomenes, soţul Atalantei, căruia i se atribuia aceeaşi legendă ca şi lui Milanion.

Hippotades, denumire purtată de Aeolus, după numele tatălui său, Hippotes.

Hippotes 1. Unul dintre heraclizi şi tatăl lui Alctes. 2. Fiul lui Creon, regele Corinthului. A dus-o pe Medea în faţa judecăţii unui tribunal atenian pentru faptul că i-a omorât tatăl. 3. Tatăl lui Aeolus.

Hippothous 1. Unul dintre fiii lui Cercyou. 2. Fiul lui Lethus. A fost ucis de Aiax în războiul troian.

Hirtae = Hyrtaeus.

Hipsipila = Hypsipyle.

Honor = Honos.

Honos, în mitologia romană, personificarea virtuţii morale.

Hora = Hersilia.

Horae, divinităţi care vegheau asupra ordinii din natură şi societate, precum şi asupra anotimpurilor. Trei la număr, Eunomia (Disciplina), Dice (Dreptatea) şi Irene (Pacea), ele erau fiicele lui Zeus şi ale zeiţei Themis. Străjuiau la porţile Olympului, o slujeau pe Hera şi, în acelaşi timp, erau reprezentate ca însoţitoare ale Aphroditei şi ale lui Dionysos.

Hore = Horae.

Hyacinthus, fiul lui Amyclas, regele Spartei, era un tânăr de o rară frumuseţe, iubit de Apollo. O dată, pe când se exersau amândoi aruncând cu discul, Zephyrus, gelos pe dragostea lor şi ca să se răzbune, a făcut să devieze discul, lovindu-l pe Hyacinthus, care a căzut mort pe loc. Din sângele scurs din trupul lui Hyacinthus şi în amintirea lui, Apollo a zămislit o floare - iacintul - care-i poartă de atunci numele.

Hyades, denumire purtată de şapte surori nimfe, fiicele lui Atlas şi ale Pleionei. Se numeau Ambrosia, Eudora, Pedile, Coronis, Polyxo, Phyto şi Dione (sau Thyene). L-au crescut pe Dionysos şi apoi, de teama Herei care urmărea cu răzbunarea ei pe toţi cei care îngrijeau copilul, s-au refugiat la bunica lor, Tethys. Au fost transformate de Zeus într-o constelaţie - a Hyadelor - fie pentru a le feri de mânia Herei, fie - după o altă variantă - în urma faptului că şi-ar fi curmat ele singure viaţa din cauza morţii lui Hyas, fratele lor iubit.

Hyas, fiul lui Atlas şi al Pleonei şi frate cu pleiadele şi cu Hyadele. O dată, pe când se afla la vânătoare, a fost ucis de un mistreţ. Îndurerate, surorile lui l-au plâns într-atât, încât au murit şi ele de durere şi au fost transformate de Zeus într-o constelaţie - a Hyadelor - vecină cu Pleiadele.

Hydra Lernaea, monstru înspăimântător care otrăvea apele lacului Lerna din Peloponnesus. Avea o sută de capete, care regenerau pe măsură ce erau retezate. A fost ucisă, în cele din urmă, de către Heracles.

Hygiea, zeiţa sănătăţii, fiica (sau, după o altă versiune, soţia) lui Asclepius.

Hylaeus, unul dintre centauri, ucis de către Atalanta (sau, într-o altă versiune, de către Heracles).

Hylas, tânăr frumos, iubit de Heracles şi care l-a însoţit pe erou în expediţia argonauţilor. Pe drum s-au oprit în Mysia, unde Heracles l-a trimis pe Hylas să aducă apă de la un izvor. Naiadele, văzându-l, s-au îndrăgostit de el şi l-au răpit.

Hyllus, fiul lui Heracles şi al Deianirei, căsătorit după moartea tatălui său cu Iole. Când heraclizii, goniţi şi urmăriţi de către Eurystheus, s-au refugiat în Attica, ei s-au regrupat acolo în jurul lui Hyllus. În cursul unei încăierări acesta l-a omorât pe Eurystheus, dar a murit la rândul lui, ucis de Echemus.

Hymen = Hymenus.

Hymenus, în mitologia greacă, zeul căsătoriei, închipuit ca un tânăr frumos, care conducea cortegiul nupţial. Era fiul lui Apollo şi al uneia dintre muze (Calliope sau Clio).

Hyperborei, neam de oameni care sălăşluiau în nordul Europei şi al Asiei şi în a căror ţară - se spunea - soarele nu apunea niciodată. Ei erau strâns legaţi de cultul lui Apollo şi erau pomeniţi de către cei vechi în numeroase mituri şi legende.

Hyperion, unul dintre titani, fiul lui Uranus şi al Geei. Uneori Hyperion era identificat cu soarele însuşi. De cele mai adeseori însă, el era considerat drept tatăl lui Helios (Soarele), al lui Eos (Aurora) şi al Selenei (Luna).

Hypermestra = Hypermnestra.

Hypermnestra 1. Una dintre fiicele lui Danaus, căsătorită cu Lynceus (vezi şi Danaides). 2. Mama lui Amphiaraus. 3. Fiica lui Thestius şi sora Ledei şi a Althaeei.

Hypnos, fiul lui Nyx şi al lui Erebus şi zeul somnului.

Hypsipyle, fiica lui Thoas, regele din Lemnos. Când femeile din Lemnos şi-au ucis bărbaţii, Hypsipyle şi-a ascuns tatăl, salvându-l în felul acesta de la moarte. Ulterior, ea a fost aleasă regină. Când argonauţii au sosit acolo şi s-au unit cu femeile din Lemnos, Hypsipyle a devenit iubita lui Iason, cu care a avut doi fii, născuţi după plecarea tatălui lor: pe Eunaeus şi pe Thoas. Mai târziu, aflând că regina lor şi-a cruţat tatăl, femeile din Lemnos au condamnat-o la moarte. Hypsipyle a izbutit să fugă pe mare, dar a fost prinsă de piraţi şi vândută ca sclavă lui Lycurgus, regele Nemeei. Ea a devenit doica lui Archemorus, fiul acestuia. Datorită neatenţiei ei, copilul a fost ucis de către un şarpe. Condamnată din nou la moarte, de data acesta de către Lycurgus şi soţia lui Euridice, Hypsipyle a fost salvată de fii ei.

Hyrtacus, troian care s-a căsătorit cu Arisba, prima soţie a lui Priamus, după ce acesta din urmă a părăsit-o pentru Hecuba.


Line



A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V X Z




23 feb 1999 -